Eugen Teodorovici: Măsurile habarniste ale lui Ciolacu vor aduce efecte negative în economie
Eugen Teodorovici: Măsurile habarniste ale lui Ciolacu vor aduce efecte negative în economie
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAnul 2023 a stat sub semnul protestelor! De la profesori, angajați ai Caselor de Pensii și până la poștași, tot mai multe categorii de bugetari au ieșit în stradă pentru a-și striga nemulțumirile. Pentru o mare parte dintre bugetari, Guvernul a făcut mai multe promisiuni în vederea creșterilor salariale însă, în urma modificării „Ordonanței Trenulețul”, personalul din Ministerul Finanțelor, ANAF, Autoritatea Vamală Română, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și casele teritoriale de sănătate nu va beneficia de o creștere salarială la începutul anului 2024.
Noile modificări aduse la „Ordonanța Trenulețul” prevăd faptul că mai multe categorii de bugetari nu vor primi majorarea salarială de 5%, prevăzută pentru 1 ianuarie 2024: „Prin Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern a fost stabilit personalul din sistemul public pentru care nu se va aplica majorarea cu 5% a drepturilor salariale începând cu ianuarie 2024. Este vorba despre personalul care a beneficiat de majorări salariale în acest an (n.r. - 2023), în baza legii – precum personalul din Ministerul Finanțelor, ANAF, Autoritatea Vamală Română, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și casele teritoriale de sănătate.”, a transmis Guvernul.
Teodorovici: A fost o grevă japoneză pentru că sunt tratați discriminatoriu față de alți membri ai administrației
Contactat de către reporterii de la Replica, Eugen Teodorovici, fost ministru de Finanțe, a declarat faptul că urmează un an extrem de greu, fiind 5 rânduri de alegeri, iar angajații din Ministerul de Finanțe sunt nemulțumiți de salariile pe care le au: „Au fost multe discuții anul trecut (n.r. - 2023) legat de personalul Ministerului de Finanțe. Salariile celor de la Ministerul de Finanțe nu sunt mai mari decât în alte ministere. S-a vorbit de alte ministere fără să se spună, de exemplu, faptul că cei de acolo, din companiile din subordinea acestuia, că au o serie de facilități: călătorii pe calea ferată, cu metroul, care toate fac parte din pachetul salarial, care cu siguranță depășește ceea ce câștigă un salariat din Ministerul de Finanțe. Au fost și o grevă japoneză la Ministerul de Finanțe pentru că sunt tratați discriminatoriu față de membrii administrației. În zona de primării, consiliile locale au salarii mai mari. Administrația se va bloca, vor fi și 5 rânduri de alegeri, piața se va bloca, statul nu va încasa cât a anticipat, măsurile habarniste aplicate de Ciolacu vor aduce efecte negative pentru că firmele deja se închid sau își mută activitatea în Bulgaria, apare iar evaziunea fiscală pentru că nu pot supraviețui.”
„Este o chestiune de campanie”
Pe lângă salariul anumitor bugetari care nu crește de la 1 ianuarie, nici salariul minim nu se va majora decât în a doua parte a anului 2024, iar pensiile se vor mări propriu-zis abia de la 1 septembrie, de la 1 ianuarie fiind o majorare cu media inflației din anul 2023: „Trebuie să luăm toate lucrurile făcute în acest an și toate promisiunile făcute de Ciolacu ca promisiuni făcute în context electoral și având ca niciodată o miză politică fantastică. Cine va câștiga anul acesta alegerile va decide soarta acestei țări pentru foarte mulți ani, mai mulți decât cei 10 dacă un președinte este ales de 2 ori. De ce se mărește salariul minim de la 1 iulie? Pe de o parte ca principiu este de discutat. Din punct de vedere liberal este o presiune pe care statul o aplică pe umerii agentului economic. Trebuie să existe o cale de mijloc. O creștere a salariului minim este o măsură corectă și necesară în România, în încercarea de a stabili o forță de muncă care pleacă din Europa. Trebuie să te gândești ca această creștere să nu vină ca o presiune pe firme. Creșterea este normal să fie, trebuia să fie de la 1 ianuarie. Este o promisiune electorală. Să ne uităm la ce se întâmplă cu creșterea de pensie de la 1 septembrie. Prima acțiune de majorare este de la 1 ianuarie a.c.. Acesta este o majorare cu media inflației de anul anterior. Este o chestiune de campania, o amânare a speranței pensionarilor. Să ne uităm la promisiunea cu vizele. Ciolacu a zis că din 2025 românii nu mai au nevoie de vize pentru a călători în SUA, eu nu am auzit nici un oficial american să zică chestia asta. La Schengen este la fel. Cum să accepți condiții în plus față de ce se află în Tratatul Schengen?”, a încheiat Eugen Teodorovici.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.1° Constanța 

.jpeg_t.jpeg)






.jpg_t.jpg)



