REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
15.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Eurodeputații români se unesc și cer majorarea subvenției pentru fermieri

Eurodeputații români se unesc și cer majorarea subvenției pentru fermieri

Robert NENCIU 7 octombrie 2025 | 00:00 391

Ies scântei în Parlamentul European! Eurodeputații români se unesc și o creștere a subvenției acordate fermierilor români.

Eurodeputatii romani se unesc si cer majorarea subventiei pentru fermieri

Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a declarat că eurodeputații români, indiferent de culoarea politică, s-au unit pentru a veni în ajutorul fermierilor români.

„În plenul Parlamentului European, indiferent de culoarea noastră politică, suntem uniți, pentru a veni cu propuneri concrete, pentru a modifica această propunere bugetară”, a spus Negrescu.

În primul rând, europarlamentarii români cer creșterea subvențiilor acordate fermierilor români. Negrescu a precizat că acestea ar trebui să fie „în media europeană”. „Noi vrem, pentru zona agricolă, câteva lucruri foarte clare. Unu: să avem o creștere a subvențiilor, să avem subvenții pentru fermierul român în media europeană. Vrem, de asemenea, ca acele condiții impuse fermierilor să fie condiții care pot fi respectate, inclusiv de fermierii mici sau de fermele mijlocii”, a punctat Negrescu.

Eurodeputatii romani se unesc si cer majorarea subventiei pentru fermieri

„Vrem, de asemenea, ca cofinanțarea statelor membre să nu crească, așa cum a propus Comisia Europeană - o dublare -, și vrem ca ponderea zonei agricole și zonei, aș zice, specifice mediului rural să fie în continuare la fel de ridicată în bugetul european. Vrem în continuare să mergem pe ceva care e scris în tratat, nu vrem să inventăm roata. Noi vrem ca ceea ce scrie în tratat să funcționeze mai bine și în sensul acesta vom refuza această primă propunere a Comisiei”, a mai declarat europarlamentarul român.

„Suntem pro-europeni, dar asta nu înseamnă că politicienii care conduc, vremelnic, Comisia Europeană le știu pe toate. De aceea, răspunsul nostru trebuie să fie unul precis. Din partea României, înțeleg că avem un răspuns similar. Trebuie să coalizăm mai multe state împreună cu noi, așa cum facem și noi în Parlamentul European”, a mai spus el, conform stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Vb aia...de la un mort mai vezi o bbasina dar de la astia nimik
1
0