REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.2° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Eurostat: 61% din bugetele gospodăriilor din UE au fost alocate pentru locuinţă, alimente şi transport

Eurostat: 61% din bugetele gospodăriilor din UE au fost alocate pentru locuinţă, alimente şi transport

Valentina CAMARA 28 martie 2023 | 00:00 372

Datele din cel mai recent Studiu privind bugetul gospodăriilor (HBS) arată că 60,6% din cheltuielile de consum ale gospodăriilor, în 23 de state membre UE pentru care sunt disponibile cifrele, au fost în 2020 alocate pentru locuinţă, apă, electricitate, gaze naturale şi alţi combustibili (32,7%), alimente şi băuturi non-alcoolice (17,1%) şi transport (10,8%).

Eurostat: 61% din bugetele gospodariilor din UE au fost alocate pentru locuinta, alimente si transport

Potrivit datelor publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat), încă o cincime (20,4%) din bugetele gospodăriilor din UE în 2020 au fost alocate pentru recreere şi cultură (6,7%), mobilă şi echipamente de casă (4,9%), restaurante şi hoteluri (4,8%), îmbrăcăminte şi încălţăminte (4%).

Studiul indică diferenţe semnificative între statele membre UE. Cheltuielile pentru locuinţă, apă, electricitate, gaze naturale şi alţi combustibili au reprezentat cea mai ridicată pondere din bugetul gospodăriilor în majoritatea statelor membre UE, variind de la 8,4% în Malta la 49,2% în Ungaria. În România, ponderea este similară cu cea din UE, 32,7%.

Pe locul doi se află cheltuielile pentru alimente şi băuturi non-alcoolice, iar în cazul transporturilor, cea mai ridicată pondere se înregistrează în Danemarca, Germania, Luxemburg, Austria şi Slovenia. În România, ponderea este de 5,2%.

Estonia şi Malta au tipare diferite, alimentele şi băuturile non-alcoolice reprezentând cea mai importantă pondere a cheltuielilor, cu 22,3% şi, respectiv, 19,8% din bugetele gospodăriilor. La polul opus, ponderea cheltuielilor pentru alimente şi băuturi non-alcoolice în totalul cheltuielilor de consum este mai mică de 10% doar în Luxemburg (9,4%). În România, ponderea este de 27,6%, potrivit agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere