REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Eurostat: Rata ocupării forţei de muncă a crescut în Uniunea Europeană şi în zona euro

Eurostat: Rata ocupării forţei de muncă a crescut în Uniunea Europeană şi în zona euro

A.F. 8 decembrie 2023 | 00:00 283

Rata ocupării forţei de muncă a crescut cu 0,2% în Uniunea Europeană şi în zona euro, în trimestrul trei din 2023, comparativ cu precedentele trei luni, când s-a înregistrat un avans de 0,1% în ambele zone, arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Eurostat: Rata ocuparii fortei de munca a crescut in Uniunea Europeana si in zona euro

Cea mai mare creştere a ratei ocupării forţei de muncă în trimestrul trei din 2023 s-a înregistrat în Lituania şi Malta (ambele cu 1,4%), Spania (1,3%), Croaţia (1%), Irlanda şi Polonia (ambele cu 0,5%), Cipru (0,4%), România şi Danemarca (ambele cu 0,3%), iar cel mai semnificativ declin în Estonia (minus 0,9%), Cehia (minus 0,7%) şi Finlanda (minus 0,6%).

În trimestrul trei din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, rata ocupării forţei de muncă a crescut cu 1,2% în Uniunea Europeană şi cu 1,3% în zona euro, după un avans de 1,2% în UE şi de 1,4% în zona euro, în perioada aprilie-iunie 2023.

Pe baza datelor ajustate sezonier, Eurostat estimează că în trimestrul trei din 2023 erau 216,6 milioane de angajaţi în Uniunea Europeană, din care 167,7 milioane în zona euro.

Numărul de ore lucrate a rămas stabil în Uniunea Europeană şi a scăzut cu 0,1% în zona euro, în trimestrul trei din 2023, comparativ cu precedentele trei luni. De asemenea, în trimestrul trei din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, numărul de ore lucrate a crescut cu 0,6% în UE şi cu 0,8% în zona euro, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere