REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
12.1° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Eurostat: Românii, pe ultimul loc în UE la consumul de fructe şi legume

Eurostat: Românii, pe ultimul loc în UE la consumul de fructe şi legume

Replica API 6 ianuarie 2022 | 00:00 632

Unul din trei cetăţeni din UE (33%) a raportat în 2019 că nu consumă zilnic fructe şi legume şi doar 12% din populaţie a consumat cele cinci sau mai multe porţii recomandate pe zi, în România fiind cei mai puţini amatori de fructe şi legume, arată datele publicate marţi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), scrie Agerpres.

În medie, peste jumătate din populaţia UE (55%) a raportat că în 2019 a consumat între una şi patru porţii de fructe şi legume pe zi.

În rândul statelor membre UE, cel mai ridicat consum de cinci sau mai multe porţii de fructe şi legume pe zi a fost raportat în Irlanda (33% din populaţie), Olanda (30%), Danemarca (23%) şi Franţa (20%).

La polul opus, în România doar 2% din populaţie mănâncă zilnic cel puţin cinci porţii de fructe şi legume, fiind urmată de Bulgaria şi Slovenia (ambele cu 5%) şi Austria (6%).

Consumul zilnic de fructe şi legume este mai ridicat în rândul femeilor decât al bărbaţilor: în medie, 58% dintre femei au raportat că au mâncat între una şi patru porţii de fructe şi legume pe zi, faţă de 51% în cazul bărbaţilor. Tendinţa este similară în cazul consumului de cinci sau mai multe porţii de fructe şi legume pe zi: 15% în rândul femeilor faţă de 10% în cazul bărbaţilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272