REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.4° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
20.4° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Eva Green şi Vincent Cassel vor juca într-o nouă adaptare a romanului 'Cei trei muschetari'

Eva Green şi Vincent Cassel vor juca într-o nouă adaptare a romanului 'Cei trei muschetari'

Replica API 15 februarie 2021 | 00:00 964

O nouă adaptare cinematografică a romanului "Cei trei muschetari", de Alexandre Dumas, este în pregătire în Franţa, cu actorii Eva Green şi Vincent Cassel în rolurile principale, au anunţat vineri producătorii acestui proiect, citaţi de AFP, scrie stiripesurse.ro.

Eva Green şi Vincent Cassel

Celebrul roman de aventuri a inspirat deja numeroase adaptări pentru marele ecran, atât în Franţa, cât şi la Hollywood. De la Gerard Depardieu şi John Malkovic în "The Man in the Iron Mask" (1998), la Philippe Noiret şi Claude Rich în "La fille d'Artagnan", regizat de Bertrand Tavernier în 1994, numeroşi actori de prestigiu au jucat în aceste producţii.

Pentru noul proiect, regia a fost încredinţată cineastului francez Martin Bourboulon, au anunţat reprezentanţii companiilor Pathe şi Chapter 2.

După două filme de comedie, "Papa ou Maman" şi "Papa ou Maman 2", Martin Bourboulon a regizat şi mult aşteptatul lungmetraj biografic "Eiffel", cu Romain Duris în rolul principal, a cărui lansare este programată pentru data de 5 mai.

Alături de Vincent Cassel, interpretul personajului Athos, şi Eva Green, interpreta personajului Milady, din distribuţia noului film vor face parte şi actorii Romain Duris (Aramis) şi Pio Marmai (Porthos). Celebrul personaj D'Artagnan va fi interpretat de actorul francez Francois Civil, iar Luis Garrel îl va interpreta pe regele Ludovic al XIII-lea.

Adaptarea textului a fost încredinţată scenariştilor Matthieu Delaporte şi Alexandre de la Patelliere, cunoscuţi mai degrabă pentru filme de comedie, în special pentru lungmetrajul "Le Prenom", inspirat dintr-un spectacol de teatru care s-a bucurat de un succes uriaş în Franţa.

Producătorii intenţionează să structureze noul proiect în două părţi, "D'Artagnan" şi "Milady", care vor fi filmate simultan, în Franţa, cu un buget de producţie de 60 de milioane de euro, au precizat reprezentanţii companiei Pathe.

În contextul în care cinematografele sunt în continuare închise în Franţa, la fel ca în multe alte ţări din cauza pandemiei de coronavirus, lansarea peliculei este prevăzută pentru începutul anului 2023.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212