Evadatul de ieri de la Medgidia făcea pușcărie pentru furt de cai și motociclete
Evadatul de ieri de la Medgidia făcea pușcărie pentru furt de cai și motociclete
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMiercuri, 18.12.2024, în jurul orei 12.00, s-a constatat că deţinutul Dumitru Marius Mădălin, în vârstă de 21 de ani, aflat în arest preventiv la Penitenciarul Constanța-Poarta Albă, condamnat în primă instanță la 3 ani, pentru furt calificat, a fugit din camera de arest a Judecătoriei Medgidia. Din nefericire pentru el, a fost prins doar la câteva ore de la evadare. Bărbatul este cunoscut ca un cal breaz la el în sat, unde a furat motociclete dar și cai.
Dumitru Marius Mădălin este cunoscut în localitatea Coșlugea după ce a dat mai multe spargeri la consăteni. Astfel, în noaptea de 12/13.10.2023, bărbatul a sustras dintr-o anexă a locuinței a victimei din loc. Coslugea, județul Constanța, două vehicule de tip motocross. La data de 02.03.2024, în intervalul orar 10.00-14.00, tot el a pătruns în altă curte de unde a sustras o cabalină în vârstă de 7 ani, mascul, culoare murg, fără semne particulare, cu CIP introdus în organism, animal care ulterior a revenit la domiciliu în cursul aceleiași zile în jurul orelor 20.00. La data de 27/28.03.2024, în timpul nopţii, inculpatul i-a sustras persoanei vătămate o cabalină în vârstă de 7 ani, mascul, culoare murg, fără semne particulare, cu CIP introdus în organism, ce se afla legata pe marginea străzii Satului Nou din Coșlugea.
Cum a fost prins
În vederea capturării deținutului au fost dispuse masurile specifice, respectiv alarmarea personalului unității, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unității, blocarea căilor de acces pe posibile direcții de deplasare, precum și cooperarea cu Inspectoratul Județean de Poliție Constanța, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța, Garda de Coastă Constanța. Menționăm că fapta se pedepsește, conform articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
În jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, cu sprijinul polițiștilor de frontieră, l-au depistat pe numitul Dumitru Marius Cătălin, în extravilanul orașului Cernavodă.
Ce spun reprezentanții Penitenciarului Poarta Albă
Deținutul Dumitru Marius Mădălin, în vârstă de 21 de ani, custodiat de Penitenciarul Constanța-Poarta Albă, condamnat în primă instanță la pedeapsa închisorii - Pedeapsă: 3 Ani, pentru: autor L286 Furtul calificat (229 NCP), arestat preventiv, care a părăsit camera de arest a Judecătoriei Medgidia a fost capturat în cursul zilei de azi, 18.12.2024, în jurul orei 16:00, de către un echipaj mixt format din polițiști, în apropierea canalului Dunăre –Marea Neagră, la aproximativ 10 km de municipiul Medgidia, sensul de mers către orașul Cernavodă, județul Constanța.
Acesta va fi reîncarcerat în sistemul penitenciar. În legătură cu fapta săvârșită, administrația Penitenciarului Constanța-Poarta Albă a informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate, fiind totodată sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia.
De asemenea, în ceea ce privește persoana condamnată, se va declanșa procedura disciplinară prin sesizarea comisiei de disciplină și încadrarea în categoria persoanelor private de libertate cu risc pentru siguranța penitenciarului. Reiterăm faptul că fapta săvârșită se pedepsește, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.1° Constanța 














