REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.3° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Eveniment organizat în cinstea părintelui Dumitru Stăniloae la Ovidius

Eveniment organizat în cinstea părintelui Dumitru Stăniloae la Ovidius

Audio

Replica API 22 noiembrie 2013 | 00:00 486

Audio

Eveniment organizat în cinstea părintelui Dumitru Stăniloae la Ovidius

Părintele Dumitru Stăniloae a fost una dintre figurile importante din lumea teologiei. Pe lângă teolog şi preot, acesta a fost şi un mare dogmatist, profesor universitar, traducător, dar şi ziarist român, devenind membru titular al Academiei Române în anul 1991. O mare realizare a acestuia a fost traducerea lucrării "Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii", în care a investit 45 de ani din viaţa sa. Acesta a decedat la Bucureşti, în anul 1993. Joi, 21 noiembrie, Universitatea Ovidius a găzduit un eveniment ce a avut ca scop lansarea cărţilor biografice despre Părintele Dumitru Stăniloae, traduse în limbile română, italiană, portugheză şi italiană, coordonate de prof.univ.dr. Gheorghe F. Anghelescu. De asemenea, vor fi lansate şi numerele 2, 3 şi 4 ale revistei "Patmos", revistă de cultură şi spiritualitate a Centrului de Cercetări Ştiinţifice Interdisciplinare "Dumitru Stăniloae" al Universităţii Valahia din Târgovişte. Evenimentul a avut loc sub patronajul Înalt Preasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi prorectorul Universităţii Ovidius din Constanţa.

Cristina MARIN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere