Evenimente în Piața Ovidiu de Ziua Copilului. Cine este în spatele asociației care organizează
Evenimente în Piața Ovidiu de Ziua Copilului. Cine este în spatele asociației care organizează
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎn zilele de 1 Iunie și 2 Iunie 2018, Teatrul pentru copii și tineret „Căluțul de mare” va susține spectacole în zona Piața Ovidiu din Constanța, cu ocazia Zilei internaționale a copilului 2018. Pe lângă aceștia, multe alte instituții de învățământ vor veni cu momente artistice în fața constănțenilor. Asociația Best Events organizează în Piața Ovidiu evenimentul dedicat copilăriei. Au câștigat finanțarea de la Primăria Constanța, iar acum sunt gata să vină în fața copiilor cu ceva inedit. De altfel, este vorba despre aceeași asociație care a organizat Revelionul 2018.
De altfel, evenimentul este slab promovat de organizator, existând o singură pagină de Facebook și un eveniment creat recent. Pagina are doar 13 like-uri, deci banii alocați pentru promovare nefiind justificați. La doar o zi distanță de startul evenimentului, constănțenii nici nu cunosc existența sa. Primăria Constanța, care finanțează evenimentul, apare doar cu sigla pe un afiș și este menționată pe pagina evenimentului, fără să existe o trimitere de pe site-ul instituției către eveniment. Așadar, întrebarea este cine participă la un eveniment finanțat din banii primăriei, dacă promovarea este aproape inexistentă?
Iată programul evenimentelor:
Vineri, 1 iunie 2018:
Ora 10:00 Deschidere evenimentului cu intonarea „Imnului copilăriei“;
Ora 11:00 Maratonul copilăriei;
Ora 10:20 Spectacolul "Aventurile lui Creangă", partea I, Facultatea De Arte Constanta;
Ora 12:30 Festivitatea de premiere a Maratonului Copilăriei;
Ora 15:30 Spectacolul "Aventurile lui Nică", Compania Pelerin
Ora 16:10 Ansamblul Izvoraşul Dobrogean, Armânamea şi Luminiţe Dobrogene;
Ora 17:15 Spectacolul "Pisica Miao Miao", Trupa Bursucel;
Ora 18:00 Spectacolul "Punguţa cu doi bani" - Teatrul Pentru Copii Și Tineret Căluțul De Mare;
Ora 19:00 Spectacol de muzică - Colegiul National de Arte "Regina Maria", Constanța
Ora 20:10 Spectacolul "Cei trei purceluşi", Teatrul pentru copii şi tineret „Căluţul de Mare“
Sâmbătă, 2 iunie 2018
ora 17.30 - Fata babei și fata moșneagului, adaptare după Ion Creangă, regia și scenariul fiind semnate de Daniel Stanciu, scenografia Delia Cornelia Ioaniu, muzica Dan Bălan, iar de la ora 19.10 Rățușca cea urâtă, regia, scenariul și scenografia fiind realizate de Valentin Dobrescu, muzica Radu Alin Macovei Moraru. Spectacole sunt recomandate copiilor cu varstele între: 3-10 ani.
Cine sunt organizatorii
Spectacolele sunt susținute în parteneriat cu Asociația Best Events, organizatoarea evenimentului Ziua Copilului 2018 - Aventuri din copilărie-Constanța, proiect finanțat de Primăria Municipiului Constanța.
Asociația s-a ocupat și de organizarea Revelionului în Piața Ovidiu. Asociaţia Best Events a fost fondată în 2011, iar la acea dată îi avea ca fondatori pe Cristian Tălpău, Doru Huzum şi Andrei Mihai Negriloaia. În iarnă asociația menționată i-a suflat lui Victor Maxim organizarea revelionul de sub nas. Descoperă Constanța a fost „învinsă” de către Best Events, după ce prima a fost eliminată pe „motive juridice”.
C.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.6° Constanța 





.jpg_t.jpg)




.jpeg_t.jpeg)



