REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

EXCLUSIV: 'CUȚITARUL' din zona ICIL, ARESTAT!

EXCLUSIV: 'CUȚITARUL' din zona ICIL, ARESTAT!

Replica API 9 martie 2020 | 00:12 6902

Autorul tentativei de omor, faptă petrecută în zona cunoscută ca ICIL, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile! Este vorba despre Daniel Lupea, care și-a amintit că victima i-ar fi sustras niște bani, așa că a ales să-i aplice mai multe lovituri de cuțit în zona spatelui. Apoi s-a ascuns, iar după câteva zile s-a predat la Poliție.

”Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Lupea Daniel, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 6 martie 2020 şi până la data de 4 aprilie 2020 inclusiv. Respinge cererea formulată de inculpatul Lupea Daniel de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu”, potrivit portalului instanțelor de judecată.

Amintim că o intervenție de urgență a avut loc în seara de luni, 2 martie, în zona ICIL din municipiul Constanța! La fața locului au intervenit cadrele medicale și oamenii legii, fiind vorba de o persoană înjunghiată. Martorii susțin că au fost găsite urme de sânge încă din zona Spitalului de Boli Infecțioase și până în fața magazinului Kaufland, acolo unde a fost găsită victima, care stătea pe bordură. ”În zona ICIL a fost direcționată și s-a deplasat de urgență o ambulanță de terapie intensivă mobilă SMURD C. Aceasta a preluat un bărbat de aproximativ de 26 de ani, cu multiple plăgi în zona spatelui. A fost transportat la spital, conștient”, potrivit militarilor din cadrul ISU Dobrogea. Oamenii legii au declanșat cercetările imediat.

Potrivit informațiilor noastre, în seara de 2 martie, inculpatul Daniel Lupea, zis Skilli, se afla la domiciliul unui amic, acolo unde consuma băuturi alcoolice. În jurul orei 19.00, Daniel Cuțarof a anunțat că va veni și el. Atunci, Daniel Lupea și-ar fi adus aminte că Daniel Cuțarof i-ar fi sustras, în urmă cu ceva timp, o sumă de bani. Astfel, în momentul în care Cuțarof a ajuns la adresa respectivă, Lupea i-a permis accesul în scară și l-a așteptat cu un cuțit. A izbucnit imediat un conflict spontan, iar agresorul l-a înjunghiat în zona occipitală, cervicală și toracică, pe la spate. Au intervenit cei aflați în apartament și i-au despărțit. Victima a plecat de la fața locului, spre magazinul Kaufland, acolo unde a fost găsit de către polițiști și de către cadrele medicale. Agresorul a fugit, stând ascuns câteva zile, după care s-a predat Poliției. Victima are nevoie de 20 de zile de îngrijiri medicale.

Precizăm că și victima este cunoscută cu antecedente penale, ea fiind cercetată în mai multe dosare de furturi și tâlhării.

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mai baieti iar nu ati arestat pe cine trebuie, era vorba de alt Daniel care a taiat pe toti...
0
0
Este un om care are un dar, ma rog, nu de la dzeu dar stie sa foloseasca cutitul .De ex .la puscarie ar putea intra intr un program de reabilitare si ar obtine o diploma de macelar.S au ar putea sa se angajeze la circ aruncator de cutite.Pt. toti oamenii exista speranta.
0
1
Dani esti boss tare
2
1
Va multumesc de comentarii !
4
1
Niste drogatii amandoi ii cunosc foarte bine pe amandoi..
2
2
Da, fiind cunoscut cu MULTIPLE antecedente penale ca talharie si furt a meritat sa fie injunghiat, iar agresorul are trebuii sa primeasca jumatate din pedeapsa
6
2
Sa se faca armata cum era inainte astia se drog azi
5
1
se omoara intre ei, mai raresc putin randurile!
16
1
Si care e problema ca este cunoscut cu antecedente penale? Dati de inteles ca merita sa fie injunghiat? Sau sa il faceti deja vinovat!
9
7

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920