REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.6° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Experimente pe morții de COVID19: Leziunile cerebrale nu sunt produse de virus, ci de anticorpi

Experimente pe morții de COVID19: Leziunile cerebrale nu sunt produse de virus, ci de anticorpi

Replica API 8 iulie 2022 | 19:29 682

Răspunsul imunitar la COVID-19, care afectează vasele de sânge de la nivelului creierului, ar putea fi responsabil pentru simptomele coronavirusului de lungă durată (Long COVID), potrivit unui studiu bazat pe un număr redus de cazuri şi publicat marţi de cercetători americani, relatează AFP. Creierul a nouă persoane care au murit la scurt timp după contractarea de COVID-19 a fost studiat pentru acest articol publicat în jurnalul academic "Brain".

Echipa de cercetători de la National Institutes of Health (NIH) nu a detectat urme de virus în creier ci, dimpotrivă, anticorpi, aflaţi la originea leziunilor pereţilor vaselor de sânge, care provoacă mai ales inflamaţii. Această descoperire ar putea explica unele dintre efectele COVID-ului de lungă durată, precum migrenele, oboseala cronică, pierderea gustului şi a mirosului, problemele de somn sau chiar senzaţia de "ceaţă pe creier", o stare de oboseală intelectuală. De asemenea, ea ar putea deschide noi căi pentru viitoare tratamente, citează stiripesurse.ro.

"Pacienţii dezvoltă adesea complicaţii neurologice legate de COVID-19, însă procesul fiziopatologic asociat nu este bine înţeles", a declarat Avindra Nath, autorul principal al studiului, într-un comunicat.

"Am arătat deja în timpul autopsiilor leziunile care afectează vasele de sânge de la nivelul creierului pacienţilor, dar nu am înţeles ce a cauzat acest lucru", a adăugat el. "Cred că, cu acest articol, avem noi elemente referitoare la acest proces", a precizat Avindra Nath.

Creierul celor nouă pacienţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 73 de ani, a fost comparat cu cel al altor zece pacienţi dintr-un grup de control. Cercetătorii au studiat inflamaţia neuronală şi răspunsul imun. Oamenii de ştiinţă au descoperit că anticorpii produşi ca răspuns la COVID au vizat - din greşeală - celulele care alcătuiesc bariera hemato-encefalică, o structură care înconjoară vasele de sânge din creier şi încearcă să blocheze substanţele străine. Degradarea rezultată poate duce, la rândul său, la scurgeri de proteine, sângerări şi cheaguri de sânge, ceea ce creşte riscul de accident vascular cerebral.

O scurgere poate declanşa, de asemenea, un răspuns imunitar pentru a repara celulele deteriorate, ceea ce provoacă o inflamaţie.

Funcţionarea biologică a acestor părţi afectate ale creierului este astfel perturbată. "Este foarte posibil ca acelaşi răspuns imunitar să afecteze pacienţii cu 'Long COVID', ceea ce provoacă leziuni cerebrale", a declarat cercetătorul Avindra Nath. "Aceste rezultate au, prin urmare, implicaţii terapeutice foarte importante", a mai spus el. Un tratament împotriva acestor forme de COVID de lungă durată ar putea, de exemplu, să limiteze producţia de anticorpi care provoacă leziuni cerebrale, se arată în studiu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272