REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.6° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.6° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

EXPLOZIE în Constanța! O persoană a fost preluată cu elicopterul SMURD

EXPLOZIE în Constanța! O persoană a fost preluată cu elicopterul SMURD

Replica API 16 mai 2016 | 16:38 295

Un bărbat a ajuns la spital, cu traumatism facial, după ce un extinctor i-a explodat în față, luni, 16 mai. Nefericitul eveniment s-a petrecut în cadrul societății Enbara SRL, în timp ce victima se afla la serviciu. Polițiștii au declanșat o anchetă, la fel și Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța.

Alertă în județul Constanța! În zona Midia, pe DJ226, lângă benzinăria Rompetrol, în jurul orei 13.00, Toma Ardeleanu, în vârstă de 40 de ani, angajat ca operator stingătoare, în cadrul societății Enbara SRL, în timp ce efectua operațiunea de încărcare a stingătoarelor cu azot, în atelier, a suferit un teribil accident! Mai exact, recipientul a explodat. Angajatul a fost lovit în zona capului, suferind un traumatism facial cu hemoragie severă. Acesta s-a prăbușit într-o baltă de sânge, fiind solicitată intervenția unui echipaj medical. La fața locului a ajuns un elicopter SMURD, care a preluat pacientul și l-a transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Oamenii legii au declanșat o anchetă, la fel și inspectorii ITM. "Accidentul este în curs de cercetare de către o comisie numită de angajatori, urmând ca, după finalizarea cercetărilor, dosarul să fie înaintat pentru verificare și avizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța. După analiză, fie îl va aviza sau, dacă se va aprecia că cercetatea nu a fost făcută într-un mod corespunzător, se va dispune refacerea și luarea măsurilor care se impun", a declarat, pentru "Replica", Marian Becheanu din cadrul ITM Constanța. Precizăm că Enbara SRL este o companie specializată în instalarea şi întreţinerea echipamentelor de stingere a incendiilor la bordul navelor şi a obiectivelor industriale, cu sediul în Constanţa.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367