Explozie puternică la un magazin din Mogoșani. Video
Explozie puternică la un magazin din Mogoșani. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestO explozie puternică urmată de un incendiu a zguduit duminică dimineață satul Cojocaru din comuna Mogoșani, județul Dâmbovița. Deflagrația, suprinsă de camerele de supraveghere și provocată cel mai probabil de o acumulare de gaze, a fost atât de intensă încât s-au cutremurat casele și din satele vecine.
Localnicii, treziți din somn, au trăit momente de panică - unii spun că au crezut, pentru câteva secunde, că sunt bombardați. La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale Detașamentului de Pompieri Găești, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Imaginile surprinse de camerele du supraveghere în momentul exploziei au fost făcute publice de presa locală, exclusivdb.ro.
Video:
De asemenea, Detașamentul de Pompieri Titu a trimis o autospecială de descarcerare. Incendiul s-a manifestat generalizat, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, cuprinzând întreaga construcție. Nu au fost identificate victime. Pompierii au lichidat incendiul și continuă intervenția pentru înlăturarea efectelor negative ale exploziei, potrivit antena3.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.2° Constanța 













