REPLICA ONLINE CONSTANTA

15° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
15° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama. Video

Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama. Video

Lorena CRISTEA 8 aprilie 2026 | 00:00 664

Autoritățile panameze au confirmat producerea unei explozii puternice urmate de un incendiu de amploare în apropierea Podului Americilor, care traversează intrarea în Canalul Panama dinspre Oceanul Pacific. Flăcările s-au extins rapid și au ajuns la zeci de metri înălțime, potrivit primelor informații.

Explozie si incendiu de proportii in apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama. Video

Explozia ar fi pornit din zona de transfer a combustibilului

Conform rapoartelor preliminare, incidentul s-a produs într-o zonă unde este depozitat și transferat combustibilul din cisterne maritime. În mod obișnuit, camioanele transportă combustibilul către terminal, unde acesta este pompat la bordul navelor.

Potrivit sursei Top War, mai multe camioane cu combustibil ar fi explodat din motive care nu au fost încă stabilite.

Operatorul terminalului a avertizat că întregul complex de încărcare a petrolului a fost pus în pericol. În același timp, datele preliminare indică faptul că incidentul nu ar fi fost provocat de sabotaj.

În urma exploziilor și a incendiului, patru persoane au fost rănite, iar o alta este dată dispărută. Incendiul a fost lichidat la aproximativ cinci ore de la izbucnire, după o intervenție amplă a echipelor de urgență.

Traficul pe pod nu a fost oprit

Autoritățile au decis să nu închidă circulația pe Podul Americilor, explicând că flăcările nu au afectat structura acestuia.

„Nu podul în sine arde, ci structura de pe țărm, iar flăcările nu vor ajunge la structurile podului”, au precizat oficialii.

Podul Americilor este una dintre cele mai importante artere rutiere din regiune, asigurând legătura între America de Nord și America de Sud și fiind traversat zilnic de un volum ridicat de vehicule, potrivit știripesurse.

Video:

.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere