REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
17.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Exporturile de cereale au crescut cu 16% în primele 10 luni din 2019

Exporturile de cereale au crescut cu 16% în primele 10 luni din 2019

Replica API 30 ianuarie 2020 | 00:00 354

România a exportat, în primele zece luni din 2019, cereale în sumă de 2,145 miliarde de euro, cu 16% mai mult comparativ cu perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Pe de altă parte, importurile de cereale şi preparate pe bază de cereale s-au cifrat la 325,8 milioane de euro (plus 18,2%), rezultând un excedent de 1,82 miliarde euro.

Exporturile de grâu şi meslin au totalizat 1,016 miliarde de euro, reprezentând 47,36% din total exporturi de cereale, iar cele de porumb 955,66 milioane de euro (45,55%% din total).

În ţările din Uniunea Europeană au fost exportate, în perioada menţionată, cereale în sumă de 764,5 milioane euro. Principalele destinaţii au fost Spania (183,4 milioane de euro), Italia (152,9 milioane de euro) şi Olanda (93,8 milioane de euro).

În ceea ce priveşte importurile din ţările UE, acestea au totalizat 305,2 milioane euro şi au provenit în special din Bulgaria (importuri de cereale de 144,7 milioane de euro), Ungaria (102,4 milioane de euro) şi Franţa (29 milioane de euro).

România a obţinut anul trecut o producţie de 16,99 milioane de tone de porumb boabe, în scădere cu aproape 9% (1,67 milioane de tone) faţă de 2018, când a raportat 18,66 milioane de tone, deşi suprafaţa însămânţată a fost mai mare cu 240.000 de hectare.

Conform datelor MADR, în 2019, producţia obţinută la grâu, secară şi triticale a înregistrat un plus de 2,51%, cu 255.399 tone, de la 10,172 milioane de tone în 2018, la 10,427 milioane de tone anul trecut. Cel mai bun randament la grâu s-a obţinut în judeţele Giurgiu - peste 5.800 kg/ha, Satu Mare - 5.700 kg/ha, Brăila şi Dolj - cu 5.300 kg/ha fiecare, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272