REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
16.9° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Expoziţie de tehnică militară şi armament, la Maritimo Shopping Center

Expoziţie de tehnică militară şi armament, la Maritimo Shopping Center

Replica API 29 octombrie 2012 | 00:00 263

Evenimentul a făcut deliciul puştilor din Constanţa

Evenimentul a făcut deliciul puştilor din Constanţa

În acest week-end constănţenii au avut oportunitatea să se delecteze din plin, cu o expoziţie de tehnică militară şi armament. Aceştia au putut admira vehicule folosite de militari în misiunile din ţară şi din teatrele de operaţii, expuse la Maritimo Shopping Center. Deşi vremea a fost potrivnică, vizitatorii nu s-au lăsat descurajaţi şi au venit într-un număr destul de însemnat la expoziţie. Cei mai încântaţi de vehiculele militare au fost copiii, care au putut să urce în acestea, declarându-se impresionaţi. "Vizitatorii au început să vină de duminică dimineaţa. Cei mai curioşi au fost copiii, care au avut posibilitatea de a se şi urca în maşini. Blindatele pe şenile au fost de departe preferatele copiilor. De asemenea, copiii au fost atraşi de bombele antisubmarin şi mina cu câmp electro-magnetic", ne-a explicat Ionuţ Floarea, maistru militar clasa a 4-a. Clienţi sau simpli vizitatori, cu toţii s-au putut bucura în acest week-end de activităţi interactive, expoziţii de tehnică militară şi armament (autospeciale de comunicaţii, autovehicule blindate şi neblindate, geniu, chimice etc.), exerciţii de mânuire a armamentului, fotocorner şi facepainting. La expoziţie au putut fi admirate maşina de luptă a infanteriei M.L.I. -84M "Jderul", sistemul antiaerian x35mm "Gepardul", complexul antiaerian "C.A.-95", ambarcatiunea "Hidrografică 3", dar şi rachete antisubmarin ce sunt lansate de pe vapoare. Vizitatorii au putut admira vehiculele militare graţie Armatei României, în colaborare cu gazdele evenimentului.

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272