REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.2° Constanța Vin., 12 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6697
17.2° Constanța Vineri, 12 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6697
 

Făgădău a emis, în 2019, autorizația de construcție a unui bloc peste conductele Oil Terminal. Video

Făgădău a emis, în 2019, autorizația de construcție a unui bloc peste conductele Oil Terminal. Video

Mirela PASCAL 4 februarie 2023 | 00:00 10755

Oil Terminal SA Constanța este unul dintre cele mai mari terminale din Sud-Estul Europei din industria petrolului, lungimea totală a conductelor terminalului marin fiind de 50 km. Una dintre zonele gazdă a acestor conducte este și Km 4-5, care în ultimii ani s-a dezvoltat, din punct de vedere imobiliar, considerabil. În noiembrie anul trecut, au început săpăturile pentru ridicarea unui nou bloc, moment în care muncitorii au dat peste niște conducte ale companiei petroliere. De atunci și până în prezent s-a creat o mobilizare de forțe formată din mai mulți reprezentanți ai instituțiilor din Constanța, precum Primăria Constanța, ISU Dobrogea, Garda de Mediu, ISC etc, având în vedere că vorbim despre o zonă de securitate națională. Toate acestea s-au întâlnit joi, 2 februarie, în ședință la Prefectura Constanța, iar concluzia este cât se poate de simplă: există discrepanțe între documentele care au stat la baza emiterii autorizației și situația din teren, drept pentru care, instituțiile în cauză vor face verificări în teren. Între timp, investitorul Georgian Caraman este disperat, nu se aștepta să se confrunte cu o astfel de situație, în momentul în care a cumpărat, în 2019, terenul de la o altă societate, după doar două săptămâni de la emiterea autorizației de construire.

Fagadau a emis, in 2019, autorizatia de constructie a unui bloc peste conductele Oil Terminal. Video

Pe strada Amurgului din Km 4-5 au început lucrările pentru construirea unui bloc în regim D-P-4 etaje. În noiembrie anul trecut au intrat pe teren primele utilaje atunci când au început și săpăturile, iar la scurt timp s-a constatat faptul că sub zona șantierului se află niște conducte ale Oil Terminal, care transportă produse petroliere. Dacă aceste conducte ar fi fost înțepate, atunci s-ar fi putut produce o tragedie. Societatea care investește în zonă, Gec International Spedition SRL, a alertat compania Oil Terminal, iar aceasta, mai departe, instituțiile abilitate, în special Prefectura Constanța și Primăria Constanța.

Video:

Cum a dobândit terenul!

Ca să înțelegem mai bine starea de fapt, precizăm faptul că terenul a fost cumpărat de Gec Internațional Spedition SRL în 2019, de la o societate înființată în 2008, după două săptămâni de la emiterea autorizației de construire.

Actualul investitor nu s-a gândit nicio secundă că ar urma să treacă printr-un calvar. Mai ales că la mijloc sunt foarte mulți bani… până acum, aproape un milion de euro.

Fagadau a emis, in 2019, autorizatia de constructie a unui bloc peste conductele Oil Terminal. Video

Nu m-am așteptat niciodată să am așa situație. Nu m-am gândit niciodată că voi avea probleme, dacă mă gândeam… nu cumpăram terenul. Pentru ce atât stres și pentru ce atâta bătaie de cap?! Conductele se află în lateral, nu se află pe teren, după cum puteți observa”, a spus Georgian Caraman, investitorul proiectului, pentru Replica.

Video:

Caraman: Voi merge în instanță

Întrebat dacă nu cumva fostul proprietar a vândut tocmai pentru că știa de aceste conducte și de problemele cu care avea să se confrunte, Caraman a declarat: ”Nu am de unde să știu, noi l-am cumpărat la vreo 2 săptămâni după ce a ieșit autorizația. O să ajungem în instanță, voi vorbi și cu avocata și voi demara toate demersurile legale. Luni suntem invitați la Garda de Mediu. Investiția noastră este de 800 mii euro, teren și toată desfășurarea de forțe. Tuturor a trebuit să le plătim în avans că așa se lucrează, acum vom vedea cum se va termina”, a conchis Caraman.

Fagadau a emis, in 2019, autorizatia de constructie a unui bloc peste conductele Oil Terminal. Video

Ciutureanu, directorul Oil Terminal: Se construiește lipit de fasciculul de conducte

Sorin Ciutureanu, directorul Oil Terminal, a declarat, pentru Replica, că legea prevede interzicerea construirii la o distanță de 5 m stânga -5 m dreapta de fasciculul de conducte. Iar, în situația de față, vorbim de mai puțin de 5 metri.

Fagadau a emis, in 2019, autorizatia de constructie a unui bloc peste conductele Oil Terminal. VideoSorin Ciutureanu

Se construiește lipit de fasciculul de conducte al Oil Terminal, s-a început acea fundație în noiembrie 2022, adică iarna trecută. Chestiunea este foarte simplă: fasciculul de conductă al Oil Terminal este o infrastructură critică a Statului Român care este protejată de niște legi și niște regulamente. OUG /2006 spune foarte clar că nu se poate construi la 5 m stânga, 5 m dreapta de fasciculul de conducte. Din păcate, Primăria anului 2019, (n.red., condusă la acea vreme de Decebal Făgădău), funcționarii de atunci nu au cerut în Certificatul de Urbanim avizul Oil Terminal, așa că s-a obținut acea autorizație de construcție. Înțeleg că nu există un studiu de impact, care trebuia să se facă atunci când s-a început fundația, anul trecut, în noiembrie. Dezvoltatorul nu a făcut studiul ăsta. Garda de Mediu va controla din nou aceste aspecte și va aplica măsurile care se impun față de lege. Fasciculul e monitorizat 24 de ore din 24 de către agenții de pază ai Oil Terminal. Este o infrastructură critică a statului român pe care o monitorizăm în permanență”, a declarat Sorin Ciutureanu.

Fagadau a emis, in 2019, autorizatia de constructie a unui bloc peste conductele Oil Terminal. Video

Întrebat cât de periculoasă este zona, în acest context, la momentul actual, Ciutureanu a  declarat: „Nu știu ce lucrări face dânsul pentru că sunt niște utilaje imense acolo, forare piloni, habar n-am. Dar în conducte e produs petrolier și poate interveni un accident tehnic, crapă, se întâmplă ceva. Este pericol de poluare, este păcură acolo, iar după cum știm, și păcura, și țițeiul sunt produse inflamabile și explozibile“. În zonă mai sunt construcții realizate pe conductele Oil Terminal, dar sunt foarte vechi, construite acum 20-30-50 de ani.

Primarul Chițac: Nu voi prelungi autorizația de construire, dacă…

Primarul Vergil Chițac ne-a declarat că toate avizele care au stat la baza emiterii autorizației de construire erau, teoretic, în regulă și că nu există posibilități de intervenție în momentul de față.

Fagadau a emis, in 2019, autorizatia de constructie a unui bloc peste conductele Oil Terminal. VideoVergil Chițac

Este o autorizație de construcție eliberată în 2019, care a avut toate avizele posibile, de la toate instituțiile statului. Autorizația era valabilă 2 ani, cu posibilitate de prelungire. În 2021, au venit și au cerut prelungirea. Nimeni nu își pune problema dacă să prelungească un an o autorizație care a fost dată, pentru că se prezumă că ea a fost eliberată în condițiile legii și cu toate avizele necesare. În 2022, în toamnă, s-au apucat să construiască. Am descoperit acele conducte și l-am chemat pe șeful de la Protecția Civilă și l-am întrebat dacă putem interveni la momentul acesta, în mod legal, pentru a stopa construcția, să nu se întâmple, ferească Dumnezeu, ceva. Mi-a spus că nu putem să intervenim decât dacă poluează, prin urmare avem și o lacună a legislației. Adică nu există posibilități de intervenție în momentul de față, să îl determine pe constructor, legal bineînțeles, să închidă lucrările, decât dacă se produce un dezastru. După care am constatat, din fericire spun eu, că autorizația este valabilă doar până la 4 martie 2023. Ei au cerut deja prelungire, în ianuarie au depus o cerere de prelungire, însă eu nu le-o voi acorda decât după ce voi primi avizele încă o dată de la Mediu și bineînțeles de la Oil Terminal”, a declarat Vergil Chițac.

Chițac: Lucrurile sunt destul de periculoase

A știut primăria anului 2019 că zona este de siguranță națională sau nu? Deși este secretă, autoritățile au acces la harta conductelor naționale de transport păcură, și o pot consulta. „Cei de la Oil Terminal spun că au dat tuturor instituțiilor statului documentele cu traseele conductelor. În momentul de față lucrările în zonă generează un pericol de fisurare a conductelor care transportă țiței, pentru că acolo se produc vibrații. Lucrurile și acum sunt, din punctul meu de vedere, destul de periculoase”, a conchis Chițac.  

Fagadau a emis, in 2019, autorizatia de constructie a unui bloc peste conductele Oil Terminal. Video

Instituțiile abilitate, convocate de Prefect în ședință

Instituția prefectului a intervenit în acest caz, întrucât, repetăm, este o situație de siguranță națională. A convocat joi, 2 februarie, toate instituțiile abilitate în ședință.”Societatea Oil Terminal a înaintat două petiții Instituției Prefectului, prin care solicită, pe de-o parte, inițierea demersurilor pentru prevenirea prelungirii autorizației de construire a imobilului care se edifică în zona indicată, pe de altă parte, întreprinderea de demersuri în instanță de către Instituția Prefectului, pentru anularea acelei autorizații de construire, emisă în anul 2019. Instituția Prefectului are atribuții în acest sens, însă poate acționa numai în baza unei sesizări transmise de Inspectoratul de Stat în Construcții. Prefectura a înaintat documentația ISC-ului, iar acesta ne-a remis un raport de caz din care nu rezultă încălcări ale normelor, fie ele tehnice sau juridice. Având în vedere această situație, am convocat o întâlnire a tuturor instituțiilor implicate - Primăria Constanța, Inspectoratul de Stat în Construcții, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea“, Garda de Mediu și Agenția pentru Protecția Mediului, împreună cu reprezentanții societății Oil Terminal. Toate instituțiile și-au prezentat punctele de vedere, iar concluzia a fost că este o posibilitate să existe discrepanțe între declarațiile în baza cărora a fost eliberată autorizația de construire și situația din teren, drept pentru care, instituțiile în cauză vor verifica în teren condițiile în care a fost emisă autorizația de construire”, a spus Silviu Coșa.

Fagadau a emis, in 2019, autorizatia de constructie a unui bloc peste conductele Oil Terminal. VideoSilviu Coșa

Garda de Mediu: Este pericol de explozie

Și Garda de Mediu Constanța a avut un cuvânt de spus: „Ei au un act de reglementare emis de Agenția de Protecția Mediului în 2018, în decembrie. Noi, la momentul respectiv, am zis că ar fi oportună revizuirea actului de reglementare. Agenția i-a transmis investitorului. Am fost personal în teren. O conductă este dezafectată, a confirmat și Oil Terminal, iar una este funcțională și pompează păcură pe ea. Este chiar la limita proprietății. Luni ne vom întâlni cu administratorul și vom încheia nota de constatare. Este un posibil pericol de poluare, atât timp cât conducta este în pompare, de explozie dar și altele care țin și de ISU, de partea de siguranță. În zonă este un bloc de locuințe, totuși trebuie să avem în vedere și aceste aspecte”, a declarat, pentru Replica, Steluța Popescu, directorul Gărzii de Mediu Constanța.

Vom urmări, în continuare, subiectul și vom reveni pe măsură ce instituțiile abilitate vor lua o decizie cu privire la acest proiect.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mai baiete tu esti dus cu pluta,esti dus dar rau de tot.
2
0
FLORINE draga FLORINE lasa posturile si vino acasa mai am un pic si o termin pa mata.Vino sa i mi daci oralul ala minunat iubire.Mata tot buna a rămas.Te asteptam,nu mai suna usa ii deschisă.Cund intri poti sa începi prin a mi răsfață testicolele cu limba ta catifelata
1
1
le scoata da le draku, orasul Constanta are nevoie de bloace, multe bloace! Sii, cat mai inghesuite. Spaga sa traiasca!
3
0
Fagadau este un bou , corupt !
13
4
daca nu se poate construi 5 metri stanga 5 metri dreapta acei 10 metri latime teren sunt ai dumitale? Daca nu, ia muta dumneata conducta de langa terenul proprietarului!
4
13
e teapa data la comanda pe bani grei
15
2
Nici o vorba despre pierderea finantarii de la Delfinariu. Ordin de la partid pentru tacere dubioasa. Si va mai intrebati de ce nu functioneaza nimic in acest oras, de ce ramane in urma cu zeci de ani.
13
1
Cand eu spuneam ca oricine este mai bun la primarie in locul lui Fagadau elevul lui Radu Mazare toti PSDisti au sarit de cwr in sus si p****i de PNListi sareau in sus de bucurie ca au castigat in fata PSDeilor cica datorita strategiei lor,nu mai idiotilor strategia voastra au facuto PSDisti impreuna cu Stroe,Tutianu su Fagadaul lor prin faptele lor cunoscute de toti Constanteni,dasta ati castigat PNListilor dar aveti grije caci cu prostul asta de V.Cgitac care nu a schimbat nimic nici la primarie si nici pe Popa directorul ala de care depinde incalzirea locuintelor la viitoarele alegeri locale nu va vad prea bine,mai primarule cheama D.N.Aul la primarie sa verifice toate aprobarile date de Fagadau pentru constructii pe care le-a avut un om pentru o constructie cu un etaj dupa care i sa aprobat constrirea a inca patru etaja de exemplu si restul constructiilor,caci machidonul asta la fel ca si R.Mazare au considerat orasul Constanta proprietatea lor unde puteau sa fac tot ce doreau muschi lor.
22
9
Dar amanta ce e așa mândra când sta la Toscana cu fagadau ? Ce Draga crezi ca stai lângă vreun bărbat fatal ? Ai despărțit o familie , ca știai ca e căsătorit! Capul plecat bai georgeasco!
27
10
A fost gândita bine... cu statie PECO in beci!
20
3
Fagadau si complicii lui la studii la Poarta Alba. Justitia din Constanta nu o da ii de dansa unyi proces corect si o sa il declare nevinovat. Asa ca ii trebuie sansa da aiba parte de un proces corect in alt judet undeva unde nu sunt judecatori ma-ke-c****i. In Covasna sa il judece pe bune si sa meraga la puscarie 20 de ani. Sa iasa cu sexul schimbat si tot nu plateste pentru distrugerea Constantei. Complicii lui sunt cimpanzeii din Tulcea migrati in CT
24
8
Nu va mai luați de Fagadau ca are cheltuieli mai cu amanta stomatologa!!
27
13
Asa este peste tot,uitativa ce a facut Fagadau la CT BUS,cu directorul vestit, Bogdan N**a,care acum din bani de la CT.BUS ,e mare patron Restaurant etc.sunt 50 de masini ISUZU defecte zi de zi,au ajuns soferi sa stea in garaj sa repare masini,dar na cine sa vada asa maruntisuri,doar bani sau luat
27
10
...sa nu il uitam pe Babuin ...sageata !
25
5
Fagadau si Vanturache au luat spagi pe saturate ! Pe unii i au flituit - spagi masive au luat fara sa gandeasca - roata machedoneasca !
34
13
Fagadau si Vanturache au luat spagi pe saturate ! Pe unii i au flituit - spagi masive au luat fara sa gandeasca - roata machedoneasca !
27
11
D.N.A si politia unde sunt vad ca nu sa demarat nici o ancheta
36
1
Ramane cu banii luati si cu obligatia sa aduca terenul la starea initiala. Partea buna e ca poate sa transforme maidanul in loc de pasunat, creste 20 de oite, isi mai scoate din parleala.
27
0
Fagadau este inca liber ???
35
7
Cum sa avizezi constructia blocului si la 5 m de conducte ? Nu sunteti sanatosi la ce pericole ii expuneti pe cei ce vor cumpara ? Eu zic sa faceti blocul , dar sa- i mutati acolo, fortat, pe toti cei care au avizat constructia . O turma de incompetenti, unul mai p***t ca altul.
35
3
Orice autorizatie trebuie verificata, Chitac asuma-ti incompetenta. Mananci pensie de hulpav degeaba. In armata mancai la popota ai pensie de la 53 de ani 13000 de ron pe luna, acum ai 60 de ani si inghiti pensie degeaba. Pentru banii din taxe si impozite nu esti in stare de nimic. Era sa poluati jumatate de Constanta incompetentilor, tu stii ce e aia poluare cu petrol. Sa-ti stea in gat pensiile de tanar. Amiralul fara Flora :)))
26
7
Bre nea investitoru ai cam s**t-o. Si cu 200 k la Babu si cu treaba nefacuta
29
0
Fagadaule, numai rele ai facut în orașul asta în care ai emigrat venind din Tulcea. Cred ca și peste 20 de ani o sa iasa la iveala porcarii ce poarta amprenta trecerii tale prin istorie.
40
8
AU REUSIT SA FACA PRAF ORASUL CONSTANTA
33
0
Oprirea constructilor de blocuri . Tot orasul e plin de betoane. Nu putem face altceva pentru dezvoltarea acestui Oras????Trezireaaaaaaaaa
37
2
Dar marele investitor imobiliar, cand a vazut la saparea gropii de fundatie ca apar conducte de mari dimensiuni, de ce nu s-a oprit din lucrare ? De ce a continuat sa puna piatra sparta ca sa realizeze patul peste care urmu cofrajele si betonarea ? Calicia investitorilor imobiliari de a construi peste tot calcand pe cadavre este dovedita din plin. Rusine sa-ti fie Georgian Caraman ! Nicio grija fata e municipiul Constanta ! Ma mir ca nu ai construit si peste liniile ferate din zona !
37
0
Zice foarte doct ca este o lacuna legislativa. O fi in capul lui. Daca legea spune 5 metri stanga dreapta de conducte unde este lacuna legislativa? E clar ca nu se mai poate construi nimic la 5 metri. Doar daca se incalca legea.
30
0
Oprirea constructilor de blocuri . Ajungeeeeee.
30
0
viitorii proprietari de apartamente de acolo vor invata mersul trenurilor pe de rost .Vor sti cind trec marfarele dupa zgiltiituri hehe
37
0
La noi la Tulcea nu tzepuim lumea, la Constanta merge. D-aia fiu-meu a umplut Constanta cu betoane. Ca am pastrat influenta in Famiglia de pe vremea cand lucram cu Shaideh si cu Dragnea.
25
2
nu stiu de ce atita agitatie. a luat plasa. probabil milionul cheltuit, era de haram ai venit, de haram sa te duci. asta nu-i primarul de la babadag?
24
0
nu stiu de ce atita agitatie. a luat plasa. probabil milionul cheltuit, era de haram ai venit, de haram sa te duci.
21
1
Ap 3 camere 90k oiro cu vedere la calea ferata
25
0
Lasa ca vine PSD la putere iar si o sa poata ce construi peste ce tevi si magistrale va dori p*** lui. Actualii consilieri psd stiu ei ce spun eu acum. La PSD nu conteaza unde este terenul, conteaza spaga pe care o primesc.
28
4
Mai sunt si alte blocuri si ansamnbluri de locuiinte in aceeasi situatie,daca tot s-au sesizat cei de la Oil Terminal si autoritatile sa verifice pe trseele conductelor.Poate oricand sa aiba loc o tragedie...Poate spre Cumpana pe dreapta....Sau explodeaza numai umele?
28
1
Fagadau un nenorocit de primar!!!Toti tantarii,mari dezvoltatori.
41
7
Este cunoscut faptul ca Fagadau a eliberat AC cu ochii inchisi. Fagadau a dat autorizatii acolo unde nu trebuia. Nmernicul a permis construirea de blocuri intre case. In zona Compozitori e jale, in Tomis Plus e jale, noroc ca Chitac a anunlat PUZ-ul in zona Veterani altfel si acolo distrugeau totul si se construia si acolo blocuri intre case.Fagadau a primit multi bani ca sa elibereze toate acele autorizatii.
40
7
Ce bine imi pare ca ai luat tzeapa! Ca sa vedetzi ca si ciumpanezi se ard intre ei. Unde plm investitie de 1 milion, iar ai fumat m**e?
26
1
O zona de vis, palmieri, vedere la mare, nisip fin, promenada, faleza, etc, visul vietii ca sa locuiesti in zona aia! De ce sa nu ii dea voie?
27
1
Acum pe bune ,cit de prrost sa fii sa-ti iei apartament la 10m de linia ferata ?
47
1
Era cu miros de cașcaval Fătălău dacă a semnat să răspundă Sănt terenuri date en gros in ultimii ani unele pe spații verzi Verifică cineva in tara lui Papură Vodă euroii face legea
41
7
Pusi la zid si impuscati . Acolo nu mai este loc de alte discutii . Nu au nici o scuza cei care au avizat . Ca sa construiesc pe un teren unde mai inainte a fost o alta constructie , pe un teren care nu a fost si nu este de interes national , am avut de luat o caruta de avize . De pe la toate institutiile statului . Ori acolo sa dat aviz si nimeni nu poate sa se scuze ca nu au stiut . Uitati in ce hal a ajuns Romania , uitati in ce ape ne scaldam .
39
0
va dati seama cita spaga sa luat sa faca timpenia asta.....
45
3
Metoda e inventata de mine - construiesti ceva peste conductele cu motorina si apoi intepi si s**i din conducta ! Baga mare, caramane, ca se merita !
43
4

REPLICA

LOTO

6/49
311315232542
5/49
1352812212
joker
15313213715