rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 18 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

FĂGĂDĂU i-a vândut fostului PARTENER de AFACERI al SOŢIEI un TEREN în Mamaia, FĂRĂ licitaţie

Nu mai este o noutate faptul că Primăria Constanța a jonglat cu terenurile după bunul plac al unor investitori apropiați de fosta administrație, inclusiv ai lui Făgădău. Unul dintre terenuri este situat în Mamaia, care a fost vândut afaceristului Ion Ciota, prin firma sa Blanc Leader SRL. Partener de afaceri cu soția fostului primar Decebal Făgădău și cu Alexandru Babu, fratele fostului vice, Dumitru Babu, Ciota ar putea rămâne fără terenul pe care l-a cumpărat de la Primăria Constanța la începutul anului. Hotărârea de consiliu care a stat la baza tranzacției se află pe masa judecătorilor. Dacă va fi anulată, atunci terenul revine la municipalitate.

Cererea de cumpărare a terenului a fost formulată de Ciota, prin firma sa Blanc Leader SRL, în iulie 2018, iar, la începutul acestui an, a fost aprobată oportunitatea vânzării directe a terenului situat pe la intrare în stațiunea Mamaia, la numărul 284, lot 2, în suprafață de 648 mp. Pe teren este edificată o construcție-depozit în suprafață de 396 mp. Asociația Constanța Altfel a fost cea care a depus acțiunea în instanță, pe motiv că nu erau îndeplinite condițiile legale. Tranzacţia ar fi trebuit să aibă loc prin licitaţie, şi nu prin vânzare directă, spun sursele noastre.

Blanc Leader SRL, acționară la firma soției fostului primar Făgădău

Blanc Leader SRL a fost acționară la Roxor Black SRL, societate deținută de Monica Daniela Gaitanidis Făgădău și Alexandru Babu, însă s-a retras în 2018. Ciota a ieșit din firmă în urmă cu doi ani, cesionând acțiunile celorlalți asociați. Mai mult, Ciota a renunțat și la funcția de administrator.

Mirela PASCAL

luni, 23 noiembrie 20209433
Comentarii

00PNL si psd, aceeasi mizerie!(25 noi 12:20)
Chitac apara coruptii! Mu13 Noua dreapta, AUR, PSD, PNL, PMP etc!
20Ana(23 noi 19:52)
Votam Noua Dreapta bineinteles .. unii fac pe ei de frica ca nu mai pot fura si dau dislike
05Domnule primar,(23 noi 18:55)
Cred ca va dati seama ca trebuie schimbat i reorganizat tot aparatul functionaresc al primariei. Schimbati cat mai repede sefii compartimentelor in totalitate. Ei au servit interesele celor dinaintea dvs.
09La puscarie toti!(23 noi 17:17)
A avut tern de la ma-sa,nu mai le luati aparare jigodiilor nenorocite.Toate scursurile aste care au furat ar trebui linsate pe stadion ca la chinezi.Toti nemernicii care au furat orasul asta in puscarie cu ei si tot nemul lor de hoti nenorociti.Din cauza lor si a hotiilor lor de asta arata orasul atat de mizerabil si urat.Jeguri nenorocite ,blestemati cu neamul lor.
31Nicusor(23 noi 17:03)
Mult sex oral cu gura ta
612Nicusor(23 noi 16:18)
UN ORAS MORT SI INGROPAT, 16 ANI CU MASCARICIU 4 ANI CU FAGABOU...PUI CONGELATI, FAINA SI ULEI BOSIROGILOR SA VA STEA IN GAT
19Beidaud(23 noi 14:43)
Si de ce e liber?stors de informatii si bagat la beci.
73Dan(23 noi 14:15)
Votam Noua Dreapta si se rezolva
163Ionut(23 noi 13:53)
Sunteti numai oameni frustrati aici! Va legati de oameni fara sa stiti situatia adevarata. Rautate maxima e in voi fratilor si invidie maxima! De Fagadau da...aveti dreptate si de Babu...dar ce treaba aveti cu Galani care chiar e un om foarte bun! Omul a avut un teren pe care l a dat unei firme si in schim i s au dat apartamente...Care e treaba...cu ce a gresit Ionut Galani? E un teren penttu care a muncit si chiar nu vad nici o problema...sanatate
16ascensiune imobiliara(23 noi 13:38)
La capatul strazii unul imbraca anexa cu plistiren , castiga 10 cm ,urmatorul aliniaza o constructie, al treilea construieste si imbraca pe strada .Rezultatul:Ultimul de pe strada a castigat aproape 3 m.Acum urmeaza alinierea finala in care toti vor castiga 3 m ..Aceast proces se desfasoara si asupra proprietarilor cu multi vecini , nu numai asupra proprietatii publice Jungla!
322Constanta(23 noi 12:33)
Constanta,o afacere de familie.Derbedeul asta de primar,Fagadau, a vandut terenuri publice ca si cum ar fi fost ale lui tat-su.Si toate astea sub ochii si cu sprijinul "maretului" partid rosu.PSD in afara legii !
020Ionel(23 noi 12:01)
Si la CT BUS au vandut tot pe nimic,au vandut skoda superb la.fier vechi cu 50 ron si camioane dupa ce leau facut reparatie capitala leau vandut la fier vechi ex Turnuldar cine sai verifice
219hamsia(23 noi 11:17)
Nu il trimitem la Mazare sa faca un team bulding?
19Meetoo(23 noi 11:10)
De 20 de ani, Capt a durat Republican Pastaie-Fagabou nu ati avut curaj sa scrieti mimic, nu ati facut nicio ancheta jurnalistica. Acum cand oamenii s-au dus ati inceput sa ciuguliti din cadavre, halcile le-au luat altii mai instelati. Of, o sa slabeasca Fo ca!
08steagul(23 noi 11:08)
Ciota asta parca a luat-o de nevasta pe nepoata lu George Secarea.
013un cititor(23 noi 10:46)
Un vagabond gonit de peste tot scuipa venin si se prosteste la litoral TV facand mereu jocul PSD desi poastul e condus de Mohhamad Murad care se face ca nu stie.
016cezara(23 noi 10:17)
pai e simplu, va trebui sa raspunda in fata legii
119Mihaii(23 noi 09:47)
Foarte slab primar a fost acest individ la Constanta.
235gigi(23 noi 09:06)
Makidoni hoti
338Comisarul(23 noi 08:52)
Faptele acestor doi infractori le vom afla in urmatorii ani. Sunt multe si oribile. Jeguri makidonesti care trebuie sa plateasca pentru tot ce au furat si distrus. Consilierii alaturi de Rasauteanu, Babu si Fatalau licul vostru este in penitenciar. Makidoni hoti penali, veti plati.
119WCul(23 noi 08:42)
Asta nu a furat nimic fata de cei de dinaintea lui. Tunurile mari s au dat cand asta era cu suzeta in gura, iar acum are si pulimea un articol sa se supere pe firimituri. Constanta a ajuns un WC public pisat si kkt de toti. Nu exista niciun viitor aici.
129dac(23 noi 07:59)
Balalau , pregateste costumul dolce zebrano si sapunul duru!
033Dan(23 noi 07:55)
Si blocul lui Galani? Cum s-a musamalizat tot? Chitac, ocupa-te si de asta
226hmm(23 noi 07:46)
Fagadaul crede ca nu-l vor ajunge toate pacatele astea din urma...
632Manolo(23 noi 07:41)
Fatalau si Babu sunt doi infractori ordinari. Acesti doi makidonii sa se duca la puscarie. Doi excroci pe care trebuie sa-i scuipam in fata unde-i vedem. Sa va pisham in freza maimuta makidonesti. Babu si Fatalau la puscarie.
334Tomis Plus(23 noi 07:05)
DNA Constanta ce face in cazul blocului lui Galani Ionut care trebuia demolat si care prin manevrele lui Babu viceprimarul Constantei, a intrat in legalitate ? DNA doarme ?
126Nic(23 noi 06:40)
Daa, pe Eminescu nr.2 au furat domeniul public si ar trebui ca autoritatea statului sa fie reinstalata!
336Machidonii(23 noi 06:11)
Au furat Constanta prin Fagadau!
443Alooo- Justitia(23 noi 03:29)
Fagadau , anchetat serios ,mita , spagile si coruptia acestui individ care se credea deja Vesnic - a blocat dezv Constantei - averea fraudulos facuta trebuie confiscata iar el la reeducare la Poarta Alba ! Rusine coruptule ! Ai creat o mafie in primarie !
450gika(23 noi 00:34)
te doare mintea bai...Ciota...Babu...Fagadau...aide plm...
250Adri(23 noi 00:29)
Confiscata averea lui si a oricarui judecator si procuror implicati in procesele castigate de avocatii lui in justitie !
138Samara(23 noi 00:28)
De ce nu se investigheaza, cum Bosanceanu a luat terenul de la primarie? Spunandu se ca nu are acces la strada? Pe Mihai Eminescu nr 2?Si ca i se vinde doar lui ca nu are acces la strada? Aloooo? Constanta? Bineintels ca acest comment nu se va posta! Doar nu se supara Replica cu Cuget Liber? DNA apropo o investigatie pe acest lucru la Primaria Constanta? Cum a putut sa vanda pe un pret derizoriu? Cu motivatia, repet, ca terenul nu are alt acces si nu are deschidere la altcineva decat la terenul vecinului Bosanceanu? Uitati- va la fata locului, terenul in cauza are minim 70 ml deschidere la str
528NO PROBLEMO(23 noi 00:15)
peste vreo 3 ani va face si Hira la fel
mai mult...Anchete
30 dec 22:38AncheteȘOCANT! MINORE VIOLATE de SUTE de ORI de TATĂL VITREG, la Constanța

Un individ din județul Constanța a devenit călăul celor două fete pe care le avea în grijă. În calitate de tată...7642

29 dec 22:39AncheteAUDIT intern la Universitatea Ovidius! NEREGULI constatate la oamenii din SUBORDINEA prorectorului BOBE6244
11 ian 00:09AncheteEXCLUSIV! Vica BLOCHINA şi cumnata Brigittei SFĂT apar într-un DOSAR instrumentat de procurorii constănţeni8458
12 ian 00:14AncheteUn FALS PREOT ține SLUJBE RELIGIOASE în Constanța

Un fost călugăr din Medgidia, Nicolae Sima, care a fost condamnat, în 2016, și care a fost exclus din monahism, în...19207

9 ian 00:07AncheteUn CLAN din MEDGIDIA, implicat în TRAFIC de DROGURI7144
14 ian 23:55AncheteDETALII din DOSARUL lui FĂGĂDĂU legat de TERENUL din PORTUL TOMIS: VÂNDUT la JUMĂTATE de PREȚ3199
13 ian 00:02AncheteMAREA REABILITARE a BULEVARDELOR, demarată de FĂGĂDĂU, fără LOCURI de PARCARE şi PUZ aprobat

În primăvara acestui an, urmează să înceapă lucrările pentru modernizarea infrastructurii între Gara CFR şi...5518

12 ian 23:58AncheteMARIA Sabrina NEDELCU, fost consilier județean PSD, dă ȚEPE cu VACANȚE6402
22 dec 11:32AncheteEXCLUSIV! MEGA ANCHETĂ și FILAJE, la Constanța: prejudicii MARI! Video8353
21 dec 00:00AncheteEXCLUSIV! Un POLIȚIST a DESFIGURAT în BĂTAIE o TÂNĂRĂ din NĂVODARI

Acuzații grave, la Năvodari! O tânără în vârstă de 28 de ani susține că a fost agresată de un om al legii,...11253

21 dec 22:42AncheteS-a pus SECHESTRU pe BUNURILE familiei CHICHEANU, pentru o DATORIE veche de opt ani!5688
20 dec 00:02AncheteDETALII EXCLUSIVE! NAS și VALENTINO, indivizii ÎMPUȘCAȚI la FILICORI, alte SCANDALURI cu TOPOARE, în TRAFIC14680
Vremea
-4.7°-4.7° - -3.4° luni, 18 ianuarie 2021
ConstanțaUmiditate: 92%
Vânt: 7.3 m/s
Presiune: 1018 milibari

Loto
6/49536335322
5/4035226211323
joker326294582
Horoscop
mai mult...SPSportRT
18 ian 00:00SportLiga I: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - CFR Cluj 0-1

CFR Cluj a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, în deplasare, într-un meci...182

18 ian 00:27SportLiga I: Academica Clinceni - FC Hermannstadt 0-0

Academica Clinceni a terminat la egalitate cu FC Hermannstadt, 0-0, duminică, pe teren propriu, la Călăraşi,...175

18 ian 00:00SportVolei masculin: Dinamo a câştigat derby-ul cu Steaua, în Divizia A1

CS Dinamo Bucureşti a învins-o pe CSA Steaua Bucureşti cu scorul de 3-0 (25-20, 26-24, 25-19), duminică, într-un...150

17 ian 00:00SportPSG, victorie la limită pe terenul lui Angers. Marseille a clacat în fața lanternei roșii

...360

Local
18 ian 22:31LocalComerciant ilegal de ţigări din cartierul Henri Coadă, depistat de jandarmi

Jandarmii constănțeni au surprins în Constanţa o persoană care dorea să vândă, fără să îndeplinească...608

18 ian 22:31LocalPETRECERE PRIVATĂ la TOMIS PUB: Administratorul și organizatorul petrecerii, AMENDAȚI

Polițiști din cadrul Secției 3 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane participă la o...1631

18 ian 22:31LocalAdministratorul BELA Impex din Satul de Vacanță, AMENDAT cu 5000 de lei

1538

18 ian 22:29LocalCampanie de vaccinare anti-COVID: Peste 8.000 de persoane, imunizate în ultimele 24 de ore

Potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV de către Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația...303

18 ian 22:30LocalAccident grav în Marea Neagră: Mai mulţi morţi după scufundarea unui vas sub pavilion rusesc

Cel puţin patru membri ai echipajului unei nave cargo sub pavilion rusesc au murit, duminică, după ce vasul s-a...875

18 ian 22:31LocalINCIDENȚA cazurilor de COVID în scădere, la Constanța

Potrivit informaţiilor oferite de Direcţia de Sănătate Publică Constanţa, incidenţa cazurilor de coronavirus este...1136

18 ian 22:32LocalPETRECERE de LOGODNĂ în CUMPĂNA: A CURS cu AMENZI

Polițiști din cadrul Postului de Poliție Cumpăna s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o locuință...1756

18 ian 22:32LocalMai mulți cetăţeni străini, ascunși în automarfare, depistați de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră bihoreni și arădeni au depistat 18 de cetăţeni din Pakistan şi Afganistan, solicitanţi...496

18 ian 00:05LocalELEVII ar putea fi TESTATI pentru COVID-19

1588

Politică
18 ian 20:06PoliticăTurcan: 'Cei care nu vor să muncească nu o să mai fie duşi în spate de oamenii harnici'

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, solicită inspectorilor să controleze anchetele sociale ale primăriilor, verificare...1106

18 ian 20:06PoliticăFlorin Cîțu, VEȘTI despre etapa a doua de imunizare

După ce s-a vaccinat sâmbătă anticoronavirus, premierul Florin Cîțu continuă campania de promovare a vaccinării....347

18 ian 20:05PoliticăTraian Băsescu s-a vaccinat și el la centrul de la Spitalul Militar Carol Davila

753

18 ian 20:05PoliticăVictor Gheorghiță: S-au vaccinat până acum peste 67% din angajaţii sistemului medical. La final vor fi 85%

Până acum s-au vaccinat împotriva Covid peste 67% dintre angajaţii sistemului medical, spune coordonatorul campaniei...507

18 ian 20:04PoliticăVlad Voiculescu anunță că vaccinarea antigripală nu mai e condiționată de asigurare de sănătate

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat vineri că orice persoană se poate vaccina antigripal, fie că are...757

18 ian 20:04PoliticăVoiculescu: România va fi afectată de reducerea livrărilor de vaccin dar campania merge mai departe

698

Interviuri
19 dec 00:07InterviuriLiviu POPA, ŞEFUL RADET: Mă bucur că au început să se miște lucrurile

Sistemul de termoficare din Constanța a încetat să mai producă căldură și apă caldă în parametri normali,...4167

4 dec 00:21InterviuriLucian Lungoci: PSD va asigura MAJORITATE parlamentară pentru un Guvern PREGĂTIT. Video

Lucian Lungoci, președintele interimar al Organizației Municipale a PSD Constanța, este candidatul PSD pentru Camera...3538

4 dec 00:21InterviuriMircea Dobre, Pro România: PNL și PSD, un VIRUS mai PERICULOS decât COVID! Video

3108

4 dec 00:21InterviuriCristina Rizea: USR-PLUS va OBȚINE un scor BUN la parlamentare. Video

Este economist, antreprenor, voluntar civic și mamă. I-au plăcut provocările, iar candidatura la parlamentare este,...3048

3 dec 00:04InterviuriStelian ION vrea listarea pe BURSĂ a Portului Constanța

Stelian Ion, candidatul USR pentru încă un mandat în Camera Deputaților, are încredere că mesajele transmise în...4708

3 dec 00:04InterviuriGeorge Vișan, PSD: PNL vinde ILUZIA unui VACCIN anti COVID!

3719

Monden
18 ian 00:00MondenStevie Wonder, o viaţă de roman: când a rămas orb, cum a ajuns mama artistului să se prostitueze

Cine nu a fredonat măcar o dată celebra piesă “I Just Called to Say I Love You”? Cel care a redato-o publicului,...180

18 ian 00:00MondenPrima iubită a lui John Travolta a murit în braţele actorului

John Travolta s-a îndrăgostit de Diana Hyland când avea numai 23 de ani. Însă povestea de dragoste a celor doi...181

18 ian 00:00MondenNetflix va restaura filmul 'Napoléon' din 1927

161

18 ian 00:00MondenRalph Lauren pune capăt parteneriatului său cu Justin Thomas din cauza unei înjurături homofobe

Ralph Lauren, un gigant al modei americane, a decis vineri să pună capăt parteneriatului său cu jucătorul de golf...187

18 ian 00:00MondenLista scurtă pentru premiul Oscar la categoria "cel mai bun lungmetraj internaţional", extinsă la 15 filme

Academia de film americană (AMPAS) a decis să extindă la 15 numărul filmelor care vor putea fi incluse pe lista...179

18 ian 18:06MondenCoronavirusul mai ia o celebritate! Dansatorul Juan Carlos Copes a încetat din viață

454

Mapamond
18 ian 18:07MapamondCoronavirus: Italia înăspreşte din nou măsurile pentru limitarea pandemiei

Italia înăspreşte din nou regulile destinate combaterii pandemiei noului coronavirus din cauza creşterii numărului...463

18 ian 18:07MapamondJurnalistă UCISĂ în propria casă: a fost înjunghiată

Zhanna Sheplyakova, redactorul-șef al portalului rusesc Ryazan, a fost ucisă în apartamentul ei din Ryazan...1752

18 ian 18:10MapamondAutorităţile din Norvegia, în ALERTĂ: Vaccinul anti-COVID, considerat prea periculos pentru bătrâni, după 29 de decese suspecte

3214

18 ian 18:05MapamondAustria va extinde cel de-al treilea lockdown până pe 8 februarie

Austria va extinde cel de-al treilea lockdown împotriva Covid-19 până pe 8 februarie, conform agenţiei de ştiri...293

18 ian 18:06MapamondDupă Uniunea Europeană și Statele Unite sunt lovite de LIPSA vaccinurilor

Guvernatorii mai multor state acuză administraţia Trump de înşelăciune legată de promisiunea de a distribui...343

18 ian 18:06MapamondUn bărbat puternic înarmat a fost arestat în apropierea Capitoliului

Un bărbat puternic înarmat a fost arestat vineri seara la Washington în timp ce încerca să treacă peste unul...509

18 ian 18:10MapamondGrecia a început vaccinarea împotriva COVID a persoanelor vârstnice

Grecia a început sâmbătă vaccinarea persoanelor vârstnice împotriva COVID-19, după ce a imunizat mai întâi...512

18 ian 18:11MapamondPeste două milioane de oameni au murit până acum de Covid-19, la nivel mondial

Decesele cauzate de virusul SARS-CoV-2 la nivel mondial au trecut de două milioane, arată cifrele prezentate de...595

18 ian 18:12MapamondRomânii vor plăti cu 55 de lire mai mult pentru viza în Marea Britanie

812

Sănătate
18 ian 00:00SănătateAnimalele de companie reduc stresul și anxietatea

Dacă ai un câine sau o pisică, probabil că nu ai nevoie de studii științifice care să îți spună ceea ce știi...161

18 ian 00:00SănătateStudiu: De ce sportul în aer liber e benefic și pentru vârstnici

Când temperaturile scad, e greu să ne găsim motivația de a ieși din casă, mai ales pentru a face exerciții...158

18 ian 00:00SănătateCe spune dezordinea din casă despre sănătatea ta mentală

172

18 ian 00:00Sănătate7 măsuri de prevenire a reumatismului

Reumatismul nu poate fi întotdeauna prevenit. Anumiți factori de risc, precum înaintarea în vârstă, istoricul de...156

18 ian 00:00SănătateCum scapi de apatie? 7 metode care funcționează

Cu toții trecem prin perioade în care ne simțim letargici, fără energie și poate chiar ușor deprimați. Ce se...160

18 ian 00:00SănătateCum ne afectează timpul petrecut în fața ecranelor

Ne este din ce în ce mai greu să ne imaginăm viața fără unul din multele ecrane pe care le privim zilnic ore în...168

18 ian 00:00SănătateDormitul fără pernă are beneficii?

Unele persoane pot constata că dormitul fără pernă are beneficii, dar nu este o idee bună pentru toată lumea să...148

18 ian 00:00SănătateStresul ocupațional, gestionat prin crearea limitei între serviciu și casă

Persoanele care au un loc de muncă foarte solicitant pot gestiona stresul profesional prin stabilirea unor limite clare...148

18 ian 16:29SănătateCe anume îți întrerupe somnul și cum să rezolvi problema

161

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT