Făgădău ia tot caimacul la proiectul de reabilitare a scărilor de la Modern. Mihaela Andrei, lăsată 'pe lângă'
Făgădău ia tot caimacul la proiectul de reabilitare a scărilor de la Modern. Mihaela Andrei, lăsată 'pe lângă'
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAgitaţie mare la şedinţa Consiliului Local al municipiului Constanţa! Consilierii locali constănţeni au participat în cursul zilei de joi, 28 iunie a.c., la şedinţa ordinară. Pe ordinea de zi au fost propuse 59 de proiecte dintre care 5 au fost retrase.
Printre proiectele iniţiate de către primarul Constanţei, Decebal Făgădău, se află proiectul de hotărâre pentru modificarea HCL nr.63/2013 privind aprobarea Contractului de delegarea gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat din Municipiul Constanţa.
Consilierul local PNL, Mihaela Andrei, a intervenit asupra subiectului referitor la iniţiativa sa cu privire la reabilitarea scărilor de pe plaja Modern. Aceasta a menţionat că doreşte să fie trecută lângă primarul Constanţei ca iniţiator al proiectului. În acest sens s-a supus la vot dacă consilierul PNL să fie sau nu iniţiator al proiectului de hotărâre de pe ordinea de zi. Zece consilierii locali PNL au votat cu “pentru” amendament, însă chiar şi aşa propunerea nu a trecut. Cu toate acestea, proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 15 voturi “pentru”.
"Este dezamăgitor că am propus un proiect, dar nu apar ca iniţiator. Te descurajează astfel de gesturi. Nu mi se pare normal ca primar pur şi simplu să ignore", a declarat Mihaela Andrei.
P.S.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News