REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
14.2° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Făgădău: 'Suntem pe cale să RECUPERĂM terenurile RETROCEDATE!'

Făgădău: 'Suntem pe cale să RECUPERĂM terenurile RETROCEDATE!'

Replica API 31 mai 2019 | 01:21 567

Primăria Constanța a demarat procedurile pentru recuperarea terenurilor din dosarul Retrocedărilor.

"Am depus documentația la OCPI, cei de la Cadastru și Patrimoniu din cadrul primăriei vorbesc zilnic cu cei de la OCPI. Le-am identificat, am citit 3 luni de zile, au fost identificate absolut toate terenurile ce au făcut obiectul dispozițiilor de retrocedare. Suntem pe cale să recuperăm terenurile" a explicat primarul Decebal Făgădău.

Și, cum în Mamaia se construiește la foc continuu, edilul a explicat că a vorbit cu investitorii și - a atenționat ca există posibilitatea ca respectivele terenuri să se întoarcă la municipalitate.

Unii și-au asumat riscul, alții au deschis acțiuni în instanță.

"Pe terenurile libere nu se emite nici un certificat de urbanisn sau construire. Pentru tot ce se construiește în momentul de față, în Mamaia există autorizație de construire. Pentru tot ce se construiește pe terenurile retrocedate sunt autorizații de construire date anterior, în curs de executare. Le-am adus proprietarilor la cunoștință că este foarte probabil ca aceste terenuri să se întoarcă la municipiu. Dar nu putem să spunem noi că acele terenuri se vor întoarce, fără echivoc, la municipiu" a spus Făgădau.

M.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
la Navodari s-a dat si nisipul de pe plaja intre hanul piratilor si tabara de copii.A furat Matei mai mult ca Mazare. Din Tabara, aproape de Top vision a furat cu adeverinta falsa pe care si-a dat-o singur,suprafata de sase hectare teren pe care l-a lotizat si instrainat cu ajutorul notarei de la Ovidiu.De patru ani de zile se amana lunar sentinta de la dosarul de la curtea de apel Bucuresti unde este judecat pentru coruptie.Prejudiciul peste 22 milioane euro.Se lauda ca a cumparat toti ziaristii procurorii si judecatorii pe vremea cand era primar.
3
0
Chiar daca u autorizatie de construire le poti oprii pri hotarare judecatoreasca.Nu mai mintii lumea.
1
0
acum zece ani nevasta ta sugea pula pe lahovary . la creasy horses . M - a rugat sa - i gasesc un .medic sa o coasa , sa fie fata mare, o ceruse un bou de nevasta....acum te - am vazut cu ea de mana ....dar s-a spalat ...n-ai grija!
0
1
Ia putzin cacat in gura, bravo !!! De la mine !!!
1
1
Mult succes domnule primar asa mai scadeti din prejudiciul material care este in sarcina lui Radu si al colegilor lui infractori.
0
3
ai cinci voturi de la mine !
2
1
am votat pnl dar proiectele primarului incep sa se intrevada - ex. statiile de biciclete, retelele de cablu ingropate pe bd. tomis,aurel vlaicu , mamaia- locuri de joaca - cosuri de gunoi-bancute- curatenie in randul panourilor publicitare- pacari noi-strazi asfaltate-autobuze noi-iesiri prin cartiere de vb. cu cetatenii-evenimente etc
1
8
As vre sa stiu Domnule primar cum o sa recuperati terenul de langa VIVO cel pe care construiesc spaniolii 'GRAN VIA' care stii bine ca ti ai tras ceva pe dreapta
6
0
Bai fratilor..asta chiar crede ce spune sau ne crede pe noi prosti??? Esti pe o cale fara nici o destinatie cum ai fost si pana acum...cauta calea cea mai scurta si pleaca mai bine.. si lasaneeeee!!!!
6
0
si pe ala de l-ai vandut tu?
11
0
Votati din partea USR!!!
0
10
Cioace pt pensionari mai recuprezi o p..u.laa
13
0
Cand recuperati sio terenul de pe strada Arhiepiscopiei nr 15 , unde curtea a fost furata de niste gunoaie ale interlopului drogat mazare?
15
0
Cum sa se recupereze terenurile retrocedate ? Pai s-a construit pe ac terenuri si la fiecare astfel de afacere Mazare are cel putin 30 la suta cota din afacere. El sau fratii, tanti Gabi, tanti Paraschiva, etc.
12
2
guzgani pesede: babu, stroe, moga, draghici, rasauteanu
18
1
sa fuga din orasul asta de cotetzari gainari tigani si interlopi condus de mafiile locale
15
2
Dar la Babu cand ajungeti? ca face iar niste mizerii , del mar , etc . Navodariu este imbaxit de mizerii ..
15
2
Repede cu cateva dosare sa fie ceva pregatit pentru campanie, sa scoateti ochii la oameni
15
2
O sa recuperezi in cel mai bun caz ceea ce se afla in proprietatea inculpatilor, restul sunt fara exceptie dobanditori de buna credinta, nu se vor putea recupera de la ei, sunt doar -cum se spune- calde din partea primarului dupa 15 la suta in alegeri
15
3
Spagile se returneaza?
40
1
Bravo domn primar!!!!!
8
29
Cel mai slab primar posibil incompetent numai prostii faci in oras
46
6
TE-N GURA DE JAVRA RECUPEREZI CA SA DAI LA CAMARILA TA! HUOOO!!!! Rahova te paste canalie!
31
6
Cu siguranta nu doresti o sa faci numai contrajoc
17
1
Opreste dezastrul!!! Retrage toate autorizatiile. Esti tanar! Sa nu pleci dupa Mazare, Dragnea sa
35
2
Mars in plm de sclav.... o sa iei 10 la suta la alegeri ...esti cel mai prost primar din Europa
61
7

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212