REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
15.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

'Familia Simpson' va avea, pentru prima dată, un personaj cu deficienţe de auz

'Familia Simpson' va avea, pentru prima dată, un personaj cu deficienţe de auz

Replica API 13 aprilie 2022 | 00:00 522

Serialul de animaţie ''Familia Simpson'' va avea, pentru prima oară în 33 de ani de existenţă, un personaj cu handicap auditiv care se va face înţeles prin limbajul semnelor, informează postul CNN, citat de EFE și Agerpres.

Sursa foto: www.ksitetv.com

Deşi personajele de desenele animate au doar 4 degete, acestea vor folosi limbajul semnelor utilizat în Statele Unite în acest episod inovator, care va fi lansat săptămâna viitoare.

"Este foarte greu să facem acest 'prim capitol' după alte 722 de episoade. Dar nu puteam să fiu mai entuziasmat în acest sens", a declarat pentru CNN producătorul executiv al serialului, Al Jean.

Episodul se intitulează "The Sound of Bleeding Gums" şi se axează asupra personajului Lisa Simpson, una dintre fiicele acestei familii americane.

Lisa descoperă că modelul său în viaţă şi muzicianul ei preferat, saxofonistul defunct Bleeding Gums Murphy, are un fiu surd care are nevoie de un implant cohlear. Lisa se implică atunci în ajutorarea fiului acestuia, Monk Murphy.

Subiectul acestui episod este inspirat chiar din viaţa reală a principalei scenariste a serialului, Loni Steele Sosthandi.

Loni Steele Sosthand a explicat postului CNN că a propus ca fiul saxofonistului Bleeding Gums Murphy să fie un băiat, care s-a născut surd şi care nu a putut niciodată asculta muzica tatălui său.

Ea a propus, de asemenea, producătorilor să consulte specialişti în limbajul semnelor pentru a putea fi aplicat personajelor de animaţie, care, deşi au doar 4 degete, să poată transmite corect mesajele între ele.

Potrivit scenaristei, episodul a fost pentru ea foarte "personal" şi a fost făcut cu multă "dragoste": fratele ei Eli s-a născut cu deficienţe de auz într-o familie, care iubeşte foarte mult muzica de jazz.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272