REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.8° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
18.8° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

FAO: Preţurile alimentelor au urcat în august; estimările privind producţia mondială de cereale, înrăutăţite

FAO: Preţurile alimentelor au urcat în august; estimările privind producţia mondială de cereale, înrăutăţite

Replica API 4 septembrie 2021 | 00:00 671

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a crescut în august, după două luni de declin consecutiv, în urma avansului preţurilor la zahăr, uleiuri vegetale şi unele cereale, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters, citată de Agerpres.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În august, acest indice a urcat până la 127,4 puncte, de la o valoare revizuită de 123,5 puncte în iulie.

În ritm anual, preţurile au urcat cu 32,9% în august.

Potrivit FAO, preţurile la cereale s-au majorat cu 3,4% în august, comparativ cu luna precedentă, iar estimările privind producţia mai scăzută a unor mari state exportatoare a dus la scăderea preţului la grâu cu 8,8%, în timp ce preţul orzului a urcat cu 9%. În contrast, preţurile la porumb şi orez au scăzut luna trecută.

Preţul uleiurilor vegetale a urcat cu 6,7% în august, comparativ cu luna precedentă, iar preţurile la lactate au scăzut uşor. În schimb, preţul zahărului a urcat cu 9,6%, pe fondul incertitudinilor privind producţia din Brazilia, cel mai mare exportator global de zahăr.

Din cauza secetei persistente din acest an din câteva ţări mari producătoare de cereale, FAO a înrăutăţit estimările privind producţia mondială de cereale în acest an, la aproape 2,788 miliarde tone, în scădere faţă de precedenta prognoză, de 2,817 miliarde tone, dar în creştere faţă de nivelul din 2020.

Cea mai semnificativă revizuire a fost în cazul producţiei de grâu, în scădere cu 15,2 milioane tone faţă de estimarea din iulie, la 769,5 milioane tone, în special din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din Statele Unite, Canada, Kazahstan şi Rusia.

Conform unor recente prognoze publicate de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), preţul produselor agricole şi alimentare ar urma să înregistreze o corecţie în primii ani ai perioadei 2021-2030.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212