REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Fără apă potabilă în Eforie și Agigea din cauza unei avarii majore la conducta de aducțiune!

Fără apă potabilă în Eforie și Agigea din cauza unei avarii majore la conducta de aducțiune!

Virgil STOIAN 10 noiembrie 2023 | 00:00 1669

Din cauza vechimii și implicit a gradului mare de uzură, conducta de aducțiune cu diametrul de 800 mm, ce pleacă de la Stația de Pompare Bifurcație Cumpăna, a înregistrat o avarie în cursul nopții trecute, în zona localității Agigea. Imediat, pentru efectuarea reparațiilor necesare au fost trimise la fața locului mai multe echipe de intervenție dotate cu toate utilajele necesare.

Fara apa potabila in Eforie si Agigea din cauza unei avarii majore la conducta de aductiune!Foto cu rol ilustrativ

Astfel, pentru executarea lucrărilor de remediere a avariei, este necesară sistarea furnizării apei potabile în cursul acestei zile – 09 noiembrie 2023, în intervalul orar 08.00 – 22.00. În acest timp, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Agigea și Eforie Nord.
Din cauza diametrului mare al conductei, dar și a faptului că aceasta este pozată la o adâncime foarte mare, lucrările sunt mult îngreunate, ceea ce duce la un timp de intervenție mărit. Totodată, având în vedere lungimea sistemelor deservite, precum și debitul mare de apă necesar pentru intrarea în presiune a rețelelor, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în zonele afectate.
Aducțiunea care a înregistrat această avarie are o vechime de aproximativ 60 ani și urmează să fie înlocuită prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
”Ne cerem scuze încă o dată pentru neplăcerile create abonaților din zonele afectate, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.” au transmis reprezentanții RAJA.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?