REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.3° Constanța Mar., 21 Mai 2024
Anul XX Nr. 6736
15.3° Constanța Marți, 21 Mai 2024 Anul XX Nr. 6736
 

FC Hermannstadt a smuls egalul cu Universitatea Cluj (2-2), în Superligă

FC Hermannstadt a smuls egalul cu Universitatea Cluj (2-2), în Superligă

Virgil STOIAN 30 august 2023 | 00:00 465

FC Hermannstadt a terminat la egalitate cu Universitatea Cluj, 2-2 (1-2), luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Superligii de fotbal.

FC Hermannstadt a smuls egalul cu Universitatea Cluj (2-2), in Superliga

Sibienii au smuls egalul prin golul marcat de Alexandru Oroian (90+2), cu un şut de la peste 25 de metri, sub transversală.

Gazdele au deschis scorul prin Daniel Paraschiv (35), după un şut respins de apărarea clujeană. Finalul primei reprize a aparţinut oaspeţilor, care au egalat prin Bogdan Mitrea (45), cu capul, din cornerul executat de Dan Nistor, iar apoi au preluat conducerea prin reuşita lui Daniel Popa (45+3), din centrarea lui Ianis Stoica.

''U'' putea primi penalty în min. 30, când portarul Vlad Muţiu l-a faultat în careu pe Daniel Popa, însă arbitrul Florin Andrei a acordat cartonaş galben atacantului pentru simulare, iar apoi a confirmat decizia după vizionarea reluărilor video.

FC Hermannstadt a marcat prin Paraschiv (45+5), dar golul a fost anulat de VAR pentru ofsaid la Silviu Balaure.

Oaspeţii au avut şansa de a tranşa soarta victoriei, dar Popa a şutat în bară în min. 80.

Acesta a fost primul meci pentru antrenorul Ioan Ovidiu Sabău pe banca echipei clujene, după ce aceasta s-a despărţit de Anton Petrea.

Sibienii nu au nicio victorie în ultimele trei meciuri (două egaluri şi un eşec). ''U'' are trei egaluri şi un eşec în ultimele patru partide.

AFC Hermannstadt - FC Universitatea Cluj 2-2 (1-2), Stadion Municipal - Sibiu
Au marcat: Daniel Paraschiv (35), Alexandru Oroian (90+2), respectiv Bogdan Mitrea (45), Daniel Popa (45+3).
Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureş); arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti), Alexandru Vodă (Alba Iulia); al patrulea oficial: Valentin Porumbel (Olteniţa)
Arbitru video: Andrei Antonie (Bucureşti); arbitru asistent video: Mircea Orbuleţ (Bucureşti)

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
392234462419
5/49
22315123624
joker
61933284515