REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
16.1° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

FC Rapid a anunțat că l-a transferat pe fundaşul Răzvan Onea de la Poli Iaşi

FC Rapid a anunțat că l-a transferat pe fundaşul Răzvan Onea de la Poli Iaşi

Replica API 13 ianuarie 2022 | 00:00 913

Clubul de fotbal FC Rapid Bucureşti l-a transferat pe Răzvan Onea, fundaş dreapta în vârstă de 23 de ani care a evoluat până acum la divizionara secundă Poli Iaşi, informează site-ul oficial al grupării giuleştene, informează Agerpres, citată de stiripesurse.ro.

Răzvan Onea, primul transfer din această pauză competiţională al clubului Rapid, a semnat un contract valabil doi ani şi jumătate.

"Rapid a reuşit primul transfer al acestui an, achiziţionându-l pe Răzvan Philippe Onea, de la Politehnica Iaşi. Fundaşul dreapta de 23 de ani, născut la Paris, a fost om de bază la echipa moldoveană, la care a ajuns în 2019, de la CS Afumaţi", se menţionează pe site-ul citat.

Onea a declarat că transferul este un pas înainte în cariera sa.

"Mă simt foarte bine că am semnat cu Rapid, sunt foarte fericit, mi-am dorit asta încă din vară, când clubul şi-a manifestat interesul faţă de mine. Mă bucur că sunt jucătorul Rapidului. Cu siguranţă este cel mai bun moment din cariera mea, este un mare pas în faţă. Mi-am dorit foarte mult să revin în Liga I şi le mulţumesc celor de la Rapid pentru această oportunitate. Îmi propun să-mi câştig locul în prima echipă şi să o ajut să-şi îndeplinească obiectivele. Suporterii m-au impresionat enorm încă de când am jucat contra lor în Liga a III-a. Atmosfera de pe vechiul Giuleşti a fost una senzaţională, aşa că nici nu-mi pot imagina cum va fi pe noul Giuleşti", a spus Onea.

În actualul sezon, Onea a jucat în 13 partide pentru Poli Iaşi în Liga a II-a, bifând şi o apariţie în Cupa României.

Născut la 19 mai 1998 la Paris, fundaşul dreapta a început fotbalul la LPS Satu Mare, iar în iulie 2017 s-a transferat la CS Afumaţi. În august 2019 a ajuns la Poli Iaşi, grupare pentru care a jucat două sezoane în Liga I.

În această pauză competiţională FC Rapid a renunţat până acum la un singur jucător, mijlocaşul Bogdan Barbu, cel care a îmbrăcat tricoul alb-vişiniu de 15 ori, marcând un gol.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272