FCSB - Inter Club d'Escaldes 3-1 și returul se anunță dificil
FCSB - Inter Club d'Escaldes 3-1 și returul se anunță dificil
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFCSB și-a început aventura europeană cu o victorie în turul 1 preliminar UEFA Champions League, contra celor de la Inter Club d'Escaldes. Scorul a fost 3-1 și returul se anunță unul dificil pentru echipa din București.
Min. 90+2 - Ocazie FCSB! Marius Ștefănescu a trimis un șut pe jos din marginea careului, dar doar pe lângă poartă.
Min. 87 - Ocazie Inter Club! Ștefan Târnovanu a respins o minge venită la colțul scurt.
Min. 86 - Schimbări Inter Club. Au ieșit Hermann și Muguruza, au intrat Dacu și Rodriguez.
Min. 80 - GOL ANULAT Inter Club. Andreu a trimis mingea la colțul scurt, după ce a fost deviată de Florin Tănase, dar reușita a fost anulată pentru un ofside.
Min. 79 - Cartonaș galben FCSB! Andrei Gheorghiță a faultat și a fost avertizat.
Min. 78 - Cartonaș galben FCSB. Marius Ștefănescu a fost avertizat.
Min. 74 - Schimbare FCSB. Andrei Gheorghiță l-a înlocuit pe David Miculescu.
Min. 74 - Schimbări Inter Club. Au ieșit Mohedano și Sanchez, au intrat Humanes și Andreu.
Min. 71 - Ocazie FCSB! Chiricheș i-a pasat lui Miculescu la a doua bară, dar atacantul FCSB-ului a trimis puțin pe lângă poartă dintr-o poziție foarte bună.
Min. 69 - Schimbare Inter Club. Hermann l-a înlocuit pe Muguruza.
Min. 65 - GOL Inter Club. Rafinha a redus din diferență.
Min. 60 - Penalty ratat! Ștefan Târnovanu a respins balonul.
Min. 57 - Lovitură de la 11 metri pentru campioana Andorrei. Ngezana a comis un fault în careu.
Min. 55 - David Miculescu a căzut în careu în urma unui duel cu un adversar și a cerut penalty. Tușierul a arătat că a fost ofside.
Min. 53 - GOOL FCSB! Mingea a fost deviată în careu și a ajuns la Marius Ștefănescu, care a trimis din voleu și l-a lăsat spectator pe portar.
Min. 49 - Ocazie FCSB! David Miculescu a ajuns la un balon în centrul careului și a trimis cu exterioul, dar Puentes a respins cu capul mingea care se ducea la colțul lung.
Min. 46 - A început a doua repriză!
Min. 46 - Schimbări la FCSB! Vlad Chiricheș l-a înlocuit pe Darius Olaru, iar Marius Ștefănescu pe Dennis Politic.
Min. 45+4 - Final de primă repriză.
Min. 45+3 - GOOL FCSB! Darius Olaru a transformat lovitura de pedeapsă cu un șut pe centrul porții.
Min. 45+1 - Penalty pentru FCSB! Arbitrul a fost chemat la monitorul VAR să revadă un duel între Juri Cisotti și Javi Diaz în careu și a dictat lovitură de la 11 metri pentru roș-albaștri.
Min. 37 - GOOL FCSB! David Miculescu a ajuns la un balon respins de portar la bara a doua și a avut de îndeplinit doar o formalitate pentru că poarta era goală.
Min. 32 - Ocazie FCSB! Juri Cisotti a scăpat pe contraatac, dar șutul său a fost respins de portar.
Min. 30 - Cartonaș galben pentru Dennis Politic.
Min. 24 - Ocazie FCSB! Șutul lui Darius Olaru a fost blocat de Javi Diaz.
Min. 17 - Ocazie FCSB! Juri Cisotti a primit balonul la prima bară, dar a trimis doar în bară.
Min. 13 - GOL Anulat FCSB! David Miculescu a deschis scorul din pasa lui Adrian Șut, după ce l-a lobat pe portarul campioanei Andorrei. Totuși, atacantul se afla în ofsaid și reușita a fost anulată.
Min. 10 - Ocazie FCSB! Dennis Politic a pătruns în careu, dar a fost oprit de Javi Diaz și arbitrul a dictat corner pentru roș-albaștrii.
Echipele de start
FCSB: Târnovanu - Crețu, Ngezana, Alhassan, Radunovic - Șut - Politic, Tănase, Olaru, Cisotti - Miculescu
Rezerve: Zima, Graovac, Kiki, Ștefănescu, Lixandru, Popescu, Chiricheș, Toma, Perianu, Pantea, Vlăsceanu, Gheorghiță
Antrenor: Elias Charalambous
Inter Club d'Escaldes: Javi Diaz - Torres, Puentes, Sanchez, Muguraza, Munoz - Mohedano, Alonso, De la Torre - Lopez, Rafinha
După ce a câștigat Supercupa României în detrimentul celor de la CFR Cluj, scor 2-1, campioana României este așteptată să facă spectacol în fața propriilor fani, contra unui adversar din Andorra. Returul dintre cele două, care are șanse mari să fie rezolvat încă din această seară, va avea loc pe 15 iulie, de la ora 21:30.
Reamintim că diferența dintre cele două echipe, din punct de vedere valoric, este una uriașă. FCSB are un lot cotat la 51,38 milioane de euro, în timp ce Inter Club d'Escaldes este evaluată la 3,91 milioane de euro.
Fără Daniel Bîrligea și Denis Alibec (accidentați), respectiv Jordan Gele (neinclus pe lista UEFA), FCSB va trebui să improvizeze în primul meci din preliminariile Champions League. Cel mai probabil, Florin Tănase va fi folosit ca număr 9. Totodată, Valentin Crețu va reveni în primul 11, asta după ce a fost rezervă în Supercupa României, fiind preferat Ionuț Cercel, eligibil pentru regula U21.
După această partidă, FCSB va disputa și primul meci din noul sezon al SuperLigii României. Adversara roș-albaștrilor va fi Hermannstadt.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.2° Constanța 













