Felicia Ovanesian: Primul pas spre Constanța Altfel a trecut PASAJUL de la GARĂ. VIDEO
Felicia Ovanesian: Primul pas spre Constanța Altfel a trecut PASAJUL de la GARĂ. VIDEO
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAsociația CreativePlus a organizat vineri, 02 iulie 2021, ora 10:00, la pasajul de la Gară, intrarea dinspre vaporaș, o conferință de presă pentru prezentarea stadiului proiectului „Underground Art Flipping“. La conferința de presă a fost prezentă city manager-ul Constanţei Felicia Ovanesian dar și Alin Vintilă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța.
„Underground Art Flipping“ a pornit de la inițiativa unui grup de tineri entuziaști reuniți în cadrul Asociației CreativePlus, care au propus transformarea pasajului de la Gară într-un loc sigur care să funcționeze nu doar ca loc de trecere, ci și ca spațiu în care tinerii își pot petrece timpul liber. Ca urmare a acestei propuneri, la finalul lunii aprilie Primăria Municipiului Constanța și SC Confort Urban SRL au semnat un protocol de colaborare cu Asociația CreativePlus.
Vrem să transformăm acest pasaj pentru tineri
"Sunt foarte bucuroasă să anunț încheierea Conceptul este de a transforma acest pasaj, care a a fost cândva uitat, într-un loc pentru tineri. Noi ne ocupăm cu educaţia nonformală. Vor fi seri de film aici. Am primit şi sponsorizări care ne-au ajutat să ne continuăm munca aici. Primăria a fost implicată în acest proiect", a declarat Daria Popa, coordonatorul proiectului Underground Art Flipping.
Sunt multe de făcut pentru ca acest pasaj să arate normal
"Dorim să-i rugăm pe membrii asociaţiei să aibă tot mai multe astfel de iniţiative şi îi asigurăm că au suportul aparatului administrativ. Dorim să continuăm, mai sunt multe de făcut pentru ca pasajul să arate aşa cum este normal. Vom rezolva problema scurgerii apelor pluviale, ne-am propus ca după ce rezolvăm această problemă să schimbăm tot ce înseamnă pavaj, să aducem spaţiile verzi la un nivel peste aşteptări. Totodată vom încerca să rezolvăm și problema rampelor pentru persoanele cu dizabilități", a transmis Felicia Ovanesian.
Primul pas spre Constanța Altfel
În încheiere, cei doi reprezentanți ai Primăriei Constanța au fost rugați să lase un mesaj pe prisma concepută special pentru acest lucru. Mesajul Feliciei Ovanesian a fost unul mai special, prin care city-managerul a dorit să transmită dorința de transformare a orașului Constanța: ”Primul pas spre Constanța Altfel”. Alin Vintilă a recitat din memorie, o poezie dragă lui, de-a lui Tudor Arghezi, ”Cântec de adormit Mițura”, considerând acest mesaj transmis de versurile poeziei, sugestiv.
Video:
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
9.4° Constanța 












.jpeg_t.jpeg)





.jpg_t.jpg)