REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.9° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
21.9° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Felix Stroe a fost ales preşedintele Asociaţiei Române a Apei

Felix Stroe a fost ales preşedintele Asociaţiei Române a Apei

Replica API 29 august 2013 | 00:00 174

Înfiinţată la 15 iunie 1995, Asociaţia Română a Apei este o asociaţie autonomă, patronală şi profesională, care reprezintă, promovează, apară şi susţine interesele patronale şi profesionale ale membrilor săi: operatori de servicii publice de alimentare cu apă şi canalizare şi firmele de profil, în relaţiile cu autorităţile publice, sindicatele şi alte persoane juridice, atât în plan naţional cât şi internaţional. Printre obiectivele principale şi formele de activitate ale Asociaţiei se numără şi iniţierea, elaborarea şi promovarea strategiilor şi a programelor de investiţii; sprijinirea introducerii progresului tehnic şi ştiinţific în domeniul apei şi asigurarea consultanţei tehnice, manageriale şi cooperarea internaţională. Toate aceste acţiuni sunt coordonate de diferite comisii de specialitate din cadrul A.R.A., comisii care se întrunesc trimestrial pentru a rezolva eventualele probleme apărute, dar şi pentru a promova şi pune în aplicare noi programe şi idei de dezvoltare. În cursul zilei de astăzi, 28 august 2013, la Sibiu s-a desfăşurat şedinţa Comitetului Naţional de Conducere al Asociaţiei Române a Apei, întâlnire la care au participat aproape toţi membrii, prezenţa fiind de 94%. Pe ordinea de zi s-a aflat şi proiectul de alegere a noului preşedinte ARA. Având în vedere progresele remarcabile realizate de SC RAJA SA Constanţa în ultimii ani, dar şi participarea activă a Patronatului Român al Apei, al cărui preşedinte este directorul general al companiei constănţene, în elaborarea şi promovarea strategiilor şi programelor de dezvoltare din sectorul apei, cu unanimitate de voturi, Felix Stroe a fost ales noul preşedinte ARA. "Asociaţia Română a Apei va continua colaborarea deja existentă cu organizaţiile de profil din ţară şi din străinătate şi va defini noi parteneriate cu structurile internaţionale din domeniu, pentru a-şi menţine rolul de catalizator în dezvoltarea proiectelor cu ţările din regiune. Pentru operatorii de profil din ţară, scopul principal este asigurarea condiţiilor pentru continuitatea programelor aflate deja în derulare şi accesarea de noi fonduri nerambursabile. Astfel vor continua schimburile de idei, soluţii şi procedee tehnice între manageri, utilizatori, proiectanţi şi cercetători", a declarat noul Preşedinte ARA - Felix Stroe.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212