REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Femei ATACATE la Cireşica şi la Casa de Cultură de tineri care NU mai aveau bani de COMBUSTIBIL!

Femei ATACATE la Cireşica şi la Casa de Cultură de tineri care NU mai aveau bani de COMBUSTIBIL!

Replica API 29 mai 2019 | 00:00 480

Telefonul sustras, depistat prin I Cloud

Telefonul sustras, depistat prin I Cloud

Ce au făcut trei tineri care rămăseseră fără bani de mâncare și de combustibil pentru a se întoarce acasă? „Am decis să tâlhărim femei, pe stradă”, au spus ei în fața anchetatorilor. Interesant este modul în care au acționat polițiștii, depistându-i pe suspecți după ce au localizat telefonul sustras, prin aplicația „I Cloud”. Acum au fost condamnați de prima instanță, dar urmează apelul.

Astfel, cel care a smuls efectiv bunurile a primit 2 ani cu suspendare, al doilea, care este major, a primit 1 an și 6 luni cu suspendare pentru complicitate, iar al treilea, care este minor, s-a ales măsura asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni. Odată cu pronunțarea instanței de fond, tinerii au fost eliberați din arest, acolo unde au stat încă din toamna anului 2018.

Potrivit datelor din anchetă, la data de 29.09.2018, o femeie a formulat plângere penală la Poliția Municipiului Constanța, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orelor 08.30 - 08.45, în timp ce se deplasa în zona Cireșica, a fost deposedată prin smulgere de un portofel, de către o persoană de sex bărbătesc, care era însoțită de alte două pe rsoane de sex băr bătesc.

Cu ocazia audierii, femeia a declarat că venea de la piață și avea asupra sa două pungi, iar în mâna dreaptă avea și portofelul ce conținea cartea de identitate și suma de 20 de lei. Ajungând în dreptul unei grădinițe, în direcția de mers către Piața Brotăcei, a fost ajunsă din spate de către trei tineri.

Doi dintre aceștia au trecut pe lângă ea, în timp ce al treilea a strâns-o de mâna dreaptă și i-a smuls portofelul, după care toți trei au fugit în aceeași direcție. La aceeași dată, cei trei au acționat și în zona Casei de Cultură, acolo unde i-au smuls unei fete telefonul din mână, marca Iphone 6S.

A intervenit și un martor, angajat al unui fast-food din zonă, dar nu au reușit să-i prindă. După aceea, cei trei s-au întors la fața locului, întrucât aveau mașina lăsată parcată acolo, moment în care au ajuns și echipajele de Poliție, care, între timp, reușiseră să localizeze telefonul sustras (tânăra depusese plângere). În vehicul a fost găsită și cartea de identitate a primei victime, care rămăsese fără portofel.

Audiați fiind, cei trei tineri au recunoscut faptele, relatând că se știu din copilărie, ei locuind în Tulcea. Astfel, au decis să vină în municipiul Constanța și au dormit în mașină. A doua zi, cum nu mai aveau bani de mâncare și nici de combustibil pentru a se întoarce acasă au decis să tâlhărească femei. Ceea ce au și făcut.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
bai nae tara saraca nu are nicio vina .poporul e de cacat .de ce? ptr. ca nu afost in stare sa-si faca un stat functional cu legi, justitie plm
1
0
talharii ar trebui dusi la morga sa lucreze acolo ceva timp, poate asa le-o veni mintea la cap!
1
0
Ce dreaq condamnare e asta ma @ cica cu suspendare @ adica i-ai dat drumul si l-ai invatat de ce sa sevfereasca a doua oara. Tara de kkat .. Talharul primeste avocat gratuit si pagubitul trebuie sa plateasca avocat pentru a demonstra ca a fost talharit.
11
0
Politia locala se plimba dupa cei care parcheaza !!!!
12
0
Populati si deportati gunoaiele pe Insula Serpilor si ACOLO sa se talhareasca intre ei si sa se lupte cu SERIPII rudele LOR .Nu este normal ca intr-o tara civilizata sa te trezesti cu maimuta TURBATA in spate.
13
0
viitor de ....aur , tara noastra are,face-ti din justitie ,o mare..... suspendare!
8
0
ce limbaj de ziarist!Asa-i ca ai facut jurnalismul la scoala ajutatoare?
8
1
Nu va mai kkti pe voi!basinosilor!
1
3
Eu stiu ca atunci cand n-am bani stau acasa nu plec cu masina.
9
1
pt Replica. Titlul potrivit ar fi putut suna cam asa: Verdict in cazul femeilor atacate in toamna anului 2018.......Cred ca reporterii vostri, au absolvit scoala profesionala. Nu sunt in stare sa formuleze corect un amarat de titlu.
11
2
Trebuie modificata legislatia nu se poate sa dai suspendare unui talhar sa ramana liber si dupa sa se apuce iar sa talhareasca sau mai rau sa faca si o crima.
19
4
Sa li se dea puscarie de la prima abatere,ce inseamna asta "cu suspendare"?Si sa ii puna la munca in puscarii,nu sa stea pe banii nostrii acolo,cum se facea pe vremea comunismului.Sau trebuie sa-i dea in cap cuiva sa-l omoare ca sa intre la puscarie...
23
3
Trei derbedei care nu meritau suspendare ! Inchisi cel putin pentru o luna ca sa se invete minte !
20
2
Astia trebuie sa fie feliati marunt si dati la cainii comunitari!
14
3
Noi tineri santem viitoru tari
10
5

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614