REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.3° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Femeia care şi-a omorât concubinul fiindcă nu-i mai suporta beţiile, condamnată cu suspendare

Femeia care şi-a omorât concubinul fiindcă nu-i mai suporta beţiile, condamnată cu suspendare

Replica API 18 octombrie 2013 | 00:00 120

Mamă a trei copii minori

Mamă a trei copii minori

Femeia din Dumbrăveni care şi-a omorât concubinul a fost condamnată la închisoare cu suspendare. Este vorba de Loredana Itu, care a pus mâna pe un par şi l-a lovit pe bărbat până ce i-a provocat leziuni interne, faptă petrecută la finele anului trecut, în Dumbrăveni. "Condamnă pe Itu Loredana, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani, ce curge de la rămânerea definitivă a sentinţei penale de condamnare. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă", se arată pe portalul instanţelor de judecată. Reamintim că un caz incredibil s-a petrecut la Dumbrăveni, unde o ceartă s-a transformat într-un scandal monstru, într-o familie din localitate, totul sfârşindu-se tragic, cu moartea unui bărbat de 48 de ani. Cunoscut ca un împătimit al alcoolului, capul familiei, Ionel Traşcă, venea cu chef de scandal acasă, după ce-şi trata bine gâtlejul cu elixirul magic din birt, punând la punct întreaga familie, de fiecare dată. Însă, concubina acestuia s-a înfuriat peste măsură, a pus mâna pe biberonul copilului şi l-a lovit pe scandalagiu în zona ochilor. Din câte se pare, Loredana Itu a continuat corecţia şi cu un par, lăsându-şi partenerul de viaţă aproape lat. Lovitura fatală a fost dată de bucata de lemn, fiind aplicată în dreptul abdomenului. În urma impactului, o coastă s-a fisurat şi a intrat în splină, o hemoragie internă dezlănţuindu-se. Chiar dacă a suferit leziuni grave, victima a refuzat primirea de îngrijiri medicale, dar şi internarea într-o unitate spitalicească, hotărând să se trateze la domiciliu. Din nefericire, la câteva zile bărbatul a murit. După efectuarea necropsiei, s-a stabilit că Ionel Traşcă a decedat din cauza unei hemoragii interne, depistându-se o ruptură de splină. Luată la întrebări, femeia a recunoscut că i-a aplicat o lovitură cu parul în abdomen, dar şi cu biberonul copilului cel mic, în zona ochilor. Femeia a intrat în vizorul oamenilor legii, fiind cercetată pentru lovituri cauzatoare de moarte. Întrucât are 3 copii minori, aceasta a fost lăsată în libertate.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272