REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
10.3° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Femeia găsită moartă într-un garaj, dusă la necropsie

Femeia găsită moartă într-un garaj, dusă la necropsie

Replica API 22 iulie 2015 | 00:23 73

Dosar

Dosar

A fost efectuată necropsia în cazul femeii care a fost găsită decedată într-un garaj din spatele magazinului Selgros de pe raza Secţiei II Poliţie. Dacă la început existau suspiciuni şi cu privire la crimă, acum acestea au fost spulberate întrucât, potrivit medicilor legişti, leziunile de pe trup erau superficiale. Totodată, s-a stabilit că femeia avea 55 de ani. S-au recoltat şi probe biologice, aşteptându-se rezultatele.

Reamintim că o femeie a fost găsită decedată într-un garaj, situat în zona magazinului Selgros. Apelul prin 112 a fost efectuat în timpul nopţii de duminică spre luni, 19 spre 20 iulie, de către un locuitor al zonei. Trupul neînsufleţit se afla în stare de putrefacţie însă, în urma primelor cercetări, se pare că prezenta şi semne de violenţă, ceea ce nu a exclus varianta unei crime. Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212