FERMIERII vor primi DESPĂGUBIRI în valoare de 850 de milioane de lei pentru SECETĂ
Fermierii vor primi despăgubiri pentru secetă în valoare de 850 de milioane de lei, a anunțat ministrul Agriculturii, Adrian Oros. Prima tranșă ar urma să intre în conturile agricultorilor în luna septembrie, urmând ca restul banilor să fie dați în luna octombrie. România a fost lovită anul acesta de una dintre cele mai crunte secete pedologice din ultimii zeci de ani.
"Am mers pe câmp, la fermierii afectați și m-am uitat in ochii acestora și le-am promis că vor primi despăgubiri! Deși, anul acesta trecem cu toții printr-o perioadă dificilă, cu mari constrângeri bugetare, care a afectat toate domeniile din agricultura și industrie alimentară, așa cum am promis vom fi alături și vom sprijini fermierii.Nu a fost simplu, a fost o încercare grea pentru noi, cei de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și colegii noștri de la ministerul Finanțelor publice de a găsi sursa de finanțare pentru a ajuta agricultorii afectați!", a declarat Adrian Oros, ministrul Agriculturii.
Buget suplimentat cu 3,455 miliarde RON
În ultima ședință de Guvern, bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Regionale a fost suplimentat cu 3,455 miliarde lei . Acest lucru va permite acordarea de ajutoare pentru secetă, pentru compensarea pierderilor înregistrate în zootehnie, dar și plata avansului subvențiilor pentru campania 2020, mai anunță ministrul Agriculturii.
În urmă cu două săptămâni, fermierii dobrogeni atrăgeau atenția guvernanților că dacă nu vor fi găsite soluții pentru a fi ajutați, vor trece la proteste și vor bloca drumurile din județele Constanța și Tulcea cu utilajele agricole. Din câte se pare, semnalele de alarmă trase de fermieri au ajuns și la urechile autorităților, care au promis că vor lua măsuri în acest sens.
Sorin HULUBEI

sa le dea fermierilor ca merita ei iau pamanturi in areda isi iau subventii de la stat prostilor le spun ca a fost seceta si uite asa apar vilele FERMIERILOR
Cred ca urasti FERMIERII,sau te roade invidia.Este usor sa judeci dar fermierii sunt datori prin banci pentru o masina sau casa,au nopti nedormite,stau cu ochii pe cer.CE USOR SA FACI SOCOTEALA ALTUIA.Ai habar ce inseamna investitia in irigatii,sau tu esti unul din ala care vine din urma pe zicala ,,sa moara capra vecinului,,...
Eu le-as da bani doar pentru motorina si de seminte pentru araturile de toamna si semanat,restul sa mai suporte si ei pentru ca nu doar fermieri sunt singuri oameni de afaceri din Romania carora le-a mers prost anul asta,daca ei sufera atunci oameni care si-au pierdut locurile de munca care erau singura lor sursa de venit pentru ca sa traiasca ce sa mai spunem,sau poate aia nu sunt oameni cu toate ca au familie si copiii acasa.
Le- as da la uie la fermieri au luat suvetie de 14 ani sunt plini de euro si pamanturi ceilalti afaceristi ce primesc
Nu le as da un leu fermierilor. In atatia ani de subventii primite nu au investit un ban in sisteme de irigatii, ci doar in vile, vacante si masini. Acum cand a venit seceta ei sunt cei mai vehementi... Nu e posibil asa ceva!! Sa dea faliment cu totii ca sigur vin altii din urma!!!
Judecătorii au decis: Elena Udrea rămâne în închisoare pentru a executa sentința de 6 ani de închisoare din...267
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, sub coordonarea procurorilor...2801
Loft a devenit, de ceva timp, sinonim cu distracția și opulența. ”Vedetele” autohtone, milionarii și beizadelele...1952
Administratorul uneia dintre cele mai mari firme de comercializare cereale din Brăila, Ezean Grain, îl acuză pe Halil...14536


ConstanțaUmiditate: 72%
Vânt: 1.26 m/s
Presiune: 1013 milibari

Atacantul belgian Romelu Lukaku este aşteptat marţi seară la Milano pentru a-şi finaliza revenirea la Inter, sub...225
Sportivii români Denis Florin Mihai (cat. 55 kg) şi Patrik Iulian Gordan (cat. 87 kg) au obţinut medaliile de bronz...228
Jucătoarea română de tenis Elena Gabriela Ruse a fost învinsă greu de tânăra jucătoare americană Coco Gauff, a...297
Sprintera nigeriană Blessing Okagbare, suspendată pentru o perioadă de zece de ani pentru utilizarea de produse...360


Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină marți, 28 iunie, pe A2, km 164, sensul spre...448
Prim-ministrul Nicolae Ionel-Ciucă, alături de ministrul Energiei, Virgil Popescu, va participa marți, 28 iunie, în...2121
Unitatea Specială 72 Jandarmi Protecție Instituțională „Anghel Saligny“ Cernavodăa început luni, 27 iunie,...1577
Deputatul PSD Gabriel Zetea a afirmat, luni, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre compensarea preţului...524
Klaus Iohannis, a primit-o luni, la Palatul Cotroceni, pe Vera Jourova, vicepreședinta Comisiei Europene responsabil...401
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, le cere parlamentarilor USR să aibă ''abordări constructive'' şi subliniază că...420
Prinţul Paul de România a fost reţinut la Paris de autorităţile franceze. Acesta a fost arestat după ce a fost dat...576
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...4022
Prefectul județului Constanța, Silviu Iulian Coșa, s-a aflat în studioul Replica, luni, 16 mai. În cadrul...2466
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2614
Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România, s-a aflat marți, 19 aprilie,...2903
Ceața s-a ridicat, parcă, în urma clarificărilor legale dintre Johnny Depp și fosta soție Amber Heard, și...300
Supermodelul Kate Moss se pare că este printre cei mai buni vecini pe care poți să-i ai. Vedeta a început să...205
Soprana rusă Anna Netrebko, deprogramată din cauza ambiguităţilor sale cu privire la războiul din Ucraina, dă în...231
Filmul horror "Telefonul negru/ The Black Phone", în regia lui Scott Derrickson, cu Ethan Hawk, Jeremy Davies,...199
Mai multe ţări, inclusiv statele americane care au legalizat canabisul, par să fi contribuit la creşterea consumului...195
Şase poliţişti au fost ucişi duminică în nordul Mexicului, după ce au fost atacaţi de bărbaţi înarmaţi...209
Poliţia turcă a intervenit, duminică, cu brutalitate împotriva participanţilor la Marşul mândriei LGBTQ+ la...212
Precipitaţiile abundente înregistrate în nordul Turciei au provocat inundaţii în mai multe locuri, postul public de...190
Infecţiile virale nu se tratează cu antibiotice. Folosind aceste pastile în cazul infecţiilor virale nu facem decât...257
Utilizată în bucătărie, drojdia de bere este o sursă excelentă de vitamine, minerale şi proteine. Aceasta...255
Măslinele Kalamata sunt apreciate ca fiind cele mai sănătoase dintre toate sortimentele de măsline grecești....278
Este una dintre cele mai vechi legume, poate înlocui cu succes cartoful într-o dietă, preparându-l chiar prăjit,...300
Cand te apuci de lucrat pamantul nu astepta numai pomana din ceruri