REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
16.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Festivalul „Constanța citește“ continuă cu momente artistice, în parcul Arheologic

Festivalul „Constanța citește“ continuă cu momente artistice, în parcul Arheologic

Replica API 27 august 2021 | 23:41 1019

Festivalul „Constanța citește“ continuă cu multe momente artistice care vin să ne bucure sufletul și mintea. Pe lângă cărțile pe care constănțenii le au la dispoziție în parcul Arheologic, unde se pot relaxa savurând din volumele puse la dispoziție, vineri, Primăria Constanța aduce lansări de carte și piese de teatru.

De la ora 19:00, Iulia Pană, Amelia Stănescu și Gabriela Titz vor prezenta volumul de versuri „Piele pe piele” al poetei Lia Faur. „Volumul este o confesiune de trăire acută, o întoarcere pe dos – ca o mănușă – a sufletului bântuit de amintiri dulci-amărui, de umbre și lumini, de amăgiri și dez-amăgiri. Versurile ei prilejuiesc cititorului explorări curioase ale celor mai intime emoții, dar și tămăduiri cathartice ale unor suferințe și neadecvări universale, căci Lia Faur construiește cu pricepere, în limbaj simplu, dar plin de conotații, repere etern valabile a ceea ce experimentăm de-a lungul vieții prin iubire, frică, suferință sau maternitate“, ne-a împărtășit Iulia Pană.

Tot vineri, de la ora 20:00, scena amenajată în parc va găzdui spectacolul interactiv de improvizație - „Meciul de comedie“. „Meciul“ se va disputa între Real Stavrid și A.C. Biban, ai căror protagoniști vor fi: Ecaterina Lupu, Florin Aioane, Mirela Pană, Remus Archip și Vlad Lință, respectiv Andrei Cantaragiu, Cătălina Mihai, Florina Stănculeț, Lucian Iftime și Ștefan Mihai, sub atenta supraveghere a arbitrilor/prezentatori Andrei Bibire și Erwin Șimșensohn.

A.F.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272