REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Sâm., 25 Mai 2024
Anul XX Nr. 6740
12.4° Constanța Sâmbătă, 25 Mai 2024 Anul XX Nr. 6740
 

FIC: România riscă o procedură de infringement dacă plata defalcată a TVA va fi obligatorie pentru toate firmele

FIC: România riscă o procedură de infringement dacă plata defalcată a TVA va fi obligatorie pentru toate firmele

Replica API 4 octombrie 2017 | 00:00 312

România riscă declanșarea unei proceduri de infringement pentru încălcarea directivelor europene dacă va implementa plata defalcată a TVA în mod obligatoriu pentru toate firmele, a declarat, marți, Daniel Anghel, membru în boardul Consiliului Investitorilor Străini, în cadrul unei întâlniri cu presa, scrie Agerpres.

Acesta a arătat că, marți dimineață, s-a anunțat că, din 450.000 companii înregistrate în scopuri de TVA, numai 175 au optat pentru acest lucru.

"În forma în care este în vigoare acum, România este singura țară din Europa care o aplică la modul general și obligatoriu. Aceasta ar însemna un infringement pentru încălcarea directivelor europene. Aceasta deoarece, în primul rând, există în jurisprudența europeană un principiu numit al proporționalității, iar noi considerăm că această măsură nu este proporțională cu scopul său, spre exemplu amenda de 50% din valoarea TVA care trebuie să fie plătită dacă nu ești în sistem este cu totul neproporțională în comparație cu scopul urmărit", a adăugat Anghel.

Al doilea lucru pentru care oficialul FIC crede că România riscă o procedură de infringement este că non-rezidenții vor fi obligați să-și deschidă conturi bancare în țara noastră, ceea ce contravine principiului liberei circulații a capitalului în Uniunea Europeană, așa cum prevede tratatul de aderare.

"În al treilea rând, faptul că intervii între doi agenți economici cu un cont bancar obligatoriu de TVA înseamnă că, practic, schimbi regulile din directiva privind TVA și trebuie să ceri acordul Comisiei Europene pentru asta", a arătat reprezentantul FIC.

Întrebat care ar putea fi beneficiile acestei măsuri, Anghel a arătat că, la nivel declarativ, scopul măsurii este reducerea evaziunii fiscale, însă este nevoie de măsuri suplimentare pentru a se ajunge aici.

"Split TVA, ca și concept, are în substanță și reducerea evaziunii fiscale. Practic, însă, pentru a urmări acest scop, de reducere a evaziunii fiscale, ar trebui ca ANAF să aibă o analiză de risc performantă care să fie automatizată și care să răspundă în timp real, pentru că, în acele trei zile, ei ar trebui să recunoască profilul unui potențial evazionist și atunci am putea să spunem că acest sistem de split TVA urmărește și reducerea evaziunii fiscale. Până în momentul în care analiza de risca a ANAF nu este una informatizată, cu baze de date integrate cu mai multe autorități, îmi este greu să cred că în trei zile vor avea suficiente informații să își dea seama de profilul acelui contribuabil. Aici este marea problemă", a mai spus Anghel.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
122631242036
5/49
22232911525
joker
35381872920