REPLICA ONLINE CONSTANTA

25.3° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
25.3° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

Filantropi 2016- un proiect menit să renoveze grădiniţe, şcoli şi spitale de copii

Filantropi 2016- un proiect menit să renoveze grădiniţe, şcoli şi spitale de copii

Replica API 11 aprilie 2016 | 00:27 539

Prin proiectul Filantropi 2016, proiect derulat de un producător de materiale de construcţii din judeţul Prahova, reprezentanţii îşi propun ca în anul acesta să renoveze 37 de grădiniţe, şcoli şi spitale de copii din toată ţara. Această iniţiativă a ajuns deja la cea de-a patra ediţie, sub sloganul „Nu trebuie să fii bogat ca să ajuţi”. Ideea este destul de simplă, iar procedura prin care instituţiile de acest gen pot aplica nu reprezintă vreun efort deosebit. Potrivit site-ului dedicat proiectului, în anul 2013 au fost renovate 29 de clădiri, tot atâtea şi în 2014, iar în perioada 2015-2016, au fost renovate 33 de astfel de instituţii.

Printre aceste clădiri se numără și Grădinița cu Program Prelungit numărul 7 din Mangalia și Școala Generală cu clasele V-VIII din comuna Frecăței, județul Tulcea. Directorii instituțiilor spun că, deși au fost sceptici la început, s-au înscris în proiect și au fost mulțumiți de rezultatele ulterioare.

Totul pornește de la propunerea unei astfel de instituții pe site-ul dedicat acestui proiect. Apoi, instituțiile care au primit cele mai multe voturi, vor primi din partea firmei respective materialele de construcție necesare renovării. Anul acesta, propunerile și voturile aferente se înregistrează până pe data de 30 aprilie. Al doilea pas este strângerea de fonduri pentru ca renovările să aibă loc. Patru dintre produsele producătorului de materiale de construcție intră în program și redirecționează câte 50 de bani sau 1 leu pentru cauzele propuse, fiecare dintre ele susținând comunitatea în care a avut loc vânzarea.

Banii strânși într-un anume județ se duc la renovarea clădirii din același județ. Deci, acei membri ai comunității care folosesc materialele respective ajută la recondiționarea unei instituții. Din momentul în care înscrierea este validată și apare în aplicație, oricine o poate o vota. La finalul campaniei, primele 37 de clădiri analizate vor fi cele care au primit cele mai multe voturi în aplicație. Pentru 6 județe există deja clădiri alese, care au fost înscrise în program de anul trecut și reportate, din mai multe motive, pentru anul acesta, respectiv Vaslui, Botoșani, Caraș Severin, Harghita, Tulcea, Deva.

Dacă aveți la cunoștință despre o clădire din aceste județe care ar necesita renovată, o puteți înscrie totuși în aplicație, având șanse să intre în planul de renovări pentru anul viitor.Mai multe informații puteți găsi în secțiunea cu regulamentul referitor la înscrierea în acest proiect. Grădinița cu Program Prelungit numărul 7 din Mangalia a fost una din instituțiile renovate prin acest proiect: ”Grădinița a fost renovată în 2015. Ca director, căutam tot felul de soluții pentru că grădinița era foarte bine dotată pe interior, dar pe exterior era netermoizolată, iar copiii din exterior încercau să distrugă și pe afară. Am căutat tot felul de soluții pentru a obține niște fonduri extrabugetare și am aplicat pe unde am găsit. Și am găsit acest proiect național.

Am aplicat, am trimis poze și prin votul părinților am obținut unul din cele mai mari punctaje pe Constanța. Am așteptat să vedem dacă e reală toată treaba. Ei au venit ulterior și ne-au întrebat ce probleme avem”, a declarat pentru ”Replica” Sica Răcaru, directoarea grădiniței. Aceasta se declară mulțumită de rezultatul obținut în urma înscrierii în proiect: ”Acum este foarte frumoasă. Este și așa cotată de Inspectoratul Școlar Județean ca fiind una din cele mai bune, iar de când s-a intervenit, arată ca nouă. Eu chiar i-am sfătuit pe colegii mei din Mangalia și din Constanța să aplice, pentru că este un lucru real.

Noi am fost sceptici la început, având în vedere că se dau multe anunțuri pe internet. În noiembrie 2015 Grădinița cu Program Prelungit numărul 7 Mangalia a inaugurat lucrarea de termoizolație. Primăria a fost cea care ne-a asigurat firma care a executat lucrarea”, a adăugat directoarea. Oamenii sunt destul de receptivi și se arată foarte încântați de această inițiativă: ”O inițiativă foarte bună,dar observ că mai toate problemele acestui popor se rezolvă prin solidaritatea cetățenilor, iar guvernanților, deputaților, parlamentarilor nu le rămâne decât să fie solidari ei între ei. Bravo națiune!”, scrie Lucica P. pe pagina de facebook a proiectului.

”Cred că trebuie să trezim spiritul civic de voluntariat. Sunt foarte mulți oameni de vârsta a doua spre a treia, care sunt calificați în meserii ce au început să dispară. Nu cred că refuză nimeni să ajute dacă este solicitat”, mai scrie Viorel C. La acest moment sunt înscrise 122 de clădiri din țară, pentru care s-au acumulat 11620 de voturi, fiind înscriși 223 de voluntari, iar cifrele sunt în creștere. La nivelul județului Constanța au fost propuse 3 instituții, respectiv Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ”Maria Montesorri”(52 de voturi), Grădinița cu Program Prelungit numărul 57(107 de voturi) și Școala Gimnazială Adrian V. Rădulescu din Murfatlar (127 de voturi).

Geanina DRĂGOI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699