REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 15 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7613
16.2° Constanța Joi, 15 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7613
 

Filipescu: USR și Forța Dreptei nu cunosc problemele adevărate ale fermierilor

Filipescu: USR și Forța Dreptei nu cunosc problemele adevărate ale fermierilor

Victor ROTARU 5 octombrie 2023 | 00:00 2414

Curtea Constituțională a României a admis sesizarea USR, partid condus de Cătălin Drulă, și Forța Dreptei, formațiune condusă de Ludovic Orban, dar și pe cea a președintelui Klaus Iohannis, privind modificările aduse Codului civil referitoare la regimul arendei. Propunerea legislativă instituia o perioadă minimă obligatorie a contractelor de arendă, de șapte ani. Propunerea reprezenta un pas înainte pentru fermieri, care ar fi știut pentru o perioadă mai îndelungată suprafața pe care o pot lucra, fiind mai ușoară și obținerea de fonduri europene în acest caz.  

Filipescu: USR si Forta Dreptei nu cunosc problemele adevarate ale fermierilor

Parlamentari din Forța Dreptei și din USR au reclamat la CCR încălcarea prevederilor constituționale referitoare la proprietatea privată şi regimul acesteia, a principiului egalității în drepturi și a egalității în fața legii, a principiului libertății economice şi a libertății contractuale a părților, precum şi a principiului referitor la proporționalitatea reglementărilor care restrâng drepturi fundamentale şi a rigorilor impuse de prevederile Constituţiei referitoare la statul de drept.

„USR și Forța Dreptei au atacat la CCR, ei sunt oameni care nu cunosc problemele la firul ierbii”

Propunerea legislativă instituie o perioadă minimă obligatorie a contractelor de arendă, de șapte ani, condiție fără de care eventualele contracte urmează să fie declarate ilegale. Contactat de către reporterii de la Replica de Constanța, Răzvan Filipescu, Vicepreședintele Asociației Producătorilor Agricoli din Dobrogea, este de părere că propunerea legislativă era una de bun augur pentru fermieri, ajutându-i pe aceștia să își facă planuri pe un timp mai îndelungat: „Propunerea a fost respinsă de Curtea Constituțională și se reia procesul legislativ de la zero. Se reglementează din nou, se va băga în comisiile de specialitate, și se va lua de la 0. Pentru fermierii români era un lucru foarte bun. Se asigura predictibilitate, era o perioadă de minim 7 ani care coincide în mare parte cu perioada de implementarea de fonduri europene. În momentul în care făceai un proiect, îți luai utilaje sau făceai o investiție în fermă, aveai garanția că dimensionarea proiectului este în concordanță cu suprafața agricolă pe care o lucrezi. Pentru fermieri era un lucru foarte bun.”

Filipescu: USR si Forta Dreptei nu cunosc problemele adevarate ale fermierilorRăzvan Filipescu - Vicepreședintele Asociației Producătorilor Agricoli din Dobrogea

„Din păcate, USR-ul și Forța Dreptei au atacat la CCR, ei sunt oameni care nu cunosc problemele la firul ierbii și adevăratele probleme cu care se preocupă fermierii, au contestat, și CCR-ul a propus reluarea procesului legislativ. Toate contractele, chiar dacă erau pe 7 ani de zile, expirau periodic. Atunci se crea o competiție în piață, prin care, în funcție de valoarea arendei s-ar fi creat o competiție, din care cred că ar fi avut de câștigat inclusiv proprietarul terenului. După perioada de expirare, putea să organizeze discuții cu mai mulți fermieri interesați de preluarea arendei și ar fi obținut cel mai bun preț în funcție de ofertă. Nici să faci arendă pe un an de zile, de la un an la an să faci prelungire și după aceea să faci investești. Fac un proiect de irigații, de 1,5 milioane de euro, și să-mi deservească o suprafață de 300 de hectare, iar mai apoi să mă trezesc că nu deservește decât 150-200 de hectare, dar eu am investit și bani și utilaje pentru toată suprafața.”, a mai adăugat Răzvan Filipescu. 

Importurile de cereale din Ucraina și Republica Moldova vor fi posibile doar pe bază de licență

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat faptul că importurile de cereale din Ucraina şi Republica Moldova vor fi permise doar fermierilor şi procesatorilor români şi vor fi posibile doar pe bază de licență. Măsura are ca scop protejarea pieței interne, iar potrivit Vicepreședintelui Asociației Producătorilor Agricoli din Dobrogea această măsură trebuie aplicată mult mai riguros: „Sistemul de autorizare prin licențe de import este un mecanism de protejare al pieței interne, dar din punctul nostru de vedere, trebuie aplicat mult mai riguros. Se precizează acolo că procesatorii sau cei implicați în creșterea animalelor pot importa anumite produse dacă fac dovada că nu mai au stocuri. În practică, nici un procesator nu are acoperită producția pe stocuri pentru un an de zile. E clar că după o lună/ două este nevoie să-și refacă stocurile, pentru că nu toți au posibilitatea și capacitatea financiară. Atunci eu aș fi propus, ca noutate, obligația procesatorului care dorește să facă importuri să consulte piața internă pe un areal, de 200 de km, așa cum este prevăzut de Comisia Europeană. Există cazuri, în care un procesator poate avea vecini pe lângă el, cu marfă pe stoc, autohtonă, și să fie tentat să importe din Ucraina sau Republica Moldova mai ieftin. Se pot consulta Asociațiile de fermieri reprezentative la nivel național, prin care să se desemneze fermieri care au stocuri, la cantitatea și calitatea necesară. Trebuie să se dea prioritate producătorului și automat a mărfii autohtone. Această protecție a pieței interne se poate face și prin stabilirea unui contingent, în baza unei analize pe care Guvernul României, împreună cu rezervele de stat, să o facă la nivel național și să zică că importăm grâu, porumb sau rapița de o anumită cantitate, în anul în curs. Pe lângă reprezentanții autorităților de stat, trebuie să fie și doi reprezentanți ai asociaților reprezentative din domeniul procesării sau creșterii animalelor dar și din sectorul producției. Eu consider oportun ca unul dintre cei doi reprezentanți să fie întotdeauna reprezentantul unei asociații din domeniu de producție, care să reprezinte fermierii.”  

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
,,Mare noroc "cu Filipescu asta,cine l-a scos la inaintare sa vorbeasca?
1
0
TAIATI PENSIILE SPECIALE nesimtitilor de paraziti care traiesc pe spatele nostru. Anual ne cresc taxele si impozitele ca sa le acoprim acestor trantori foloasele banesti necuvenite de care beneficiaza. Nu va este deloc rusine sau jena fata de cetatenii acestei tari care muncesc cinstitit, traiesc din salarii sau pensii mizere si va alimenteaza voua pensiile speciale ? Pana cand o sa ne manipulati si o sa ne jefuiti in halul acesta ?
2
0
Pui de securist analfabet, știa familia ta sa rezolve problemele, a distrus ce au construit alți!
6
1
nu stie ce vorbeste, sau stie, ca sa mulga subventii de la stat. agricultura a fost si este o mare evazionista( dupa articolele din presa). probabil este unul din sustinatorii arendei e sapte ani, alaturi de mari arendasi ai tarii, ca sa puna stapinire pe pamint moca. pe vremuri, boierii tocau banii afara si pina la urma arendasii preluau mosiile. la razboiul de independenta(de fapt razboiul ruso-t**c), la primul razboi mondial, cei multi si saraci au murit aparind tara, nu mosierii, nu arendasii. romanii au talentul indiscutabil, de a se fura intre ei(dar si fonduri europene) si atit ar fi contributia noastra la civilizatia europeana.
7
0
USR cunoaste vreo problema a romanilor? sunt doar experti in manipulare!
7
1
Atenție, nu confundați Forța Dreptei (partid infiintat de Orban cu denumirea furată de la Noua Dreaptă și sigla de la Ardaf) cu Noua Dreaptă adevăratul partid naționalist (Nu AUR bagat artificial in parlament sa capteze voturile prostimii frustrate )
4
1
Că le știi tu pe toate.
3
0
Fermierii de azi sunt arendasi,nu proprietari.Cacanarii ăștia se confunda și i consideră pe proprietari fraieri.Oportunisti creeati de către tăticii lor,psdnl.Vedeav aș la plug uratilor.
9
1
Mare noroc ca nu sunt astia de la USR la guvernare ca pana acum eram in razboi si in rahat pana la gat la ce doctrina si filozofie au . De fapt USR am impresia ca duce o doctrina nu numai impotriva romaniei ci si a Uniunii Europene .Nici Ciolacu nu e mai breaz ,dar cred ca e mai realist ca astia si stie in ce sar baga , pe cand visatorii de la USr ei tipa razboi sa atacam rusii , dar de la microfon si de pe tik tok fraierii sa mearga la lupta pt ei .
7
9