REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.9° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
14.9° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Filmele 'Spider-Man' şi 'Nightmare Alley', lansate în cinematografele americane în acest weekend

Filmele 'Spider-Man' şi 'Nightmare Alley', lansate în cinematografele americane în acest weekend

Replica API 20 decembrie 2021 | 16:45 710

Cel mai nou lungmetraj din franciza cinematografică "Spider-Man" şi revenirea în actualitate a cineastul mexican Guillermo del Toro cu producţia "Nightmare Alley" vor încerca să stimuleze box-office-ul nord-american în weekendul care precede sărbătoarea Crăciunului, relatează EFE, citată de Agerpres.

"Spider-Man: No Way Home" va fi lansat în cinematografe din mai multe ţări ale lumii, vineri, în contextul unor aşteptări uriaşe din partea fanilor şi al unor estimări care anticipează vânzări record de bilete, în baza cărora această peliculă, în care actorul Tom Holland interpretează pentru a treia oară personajul Peter Parker, ar putea să devină filmul cu cel mai bun debut în box-office-ul din ultimii ani.

"Noi suntem primii care vom avea emoţii la premiera filmului", a declarat Tom Holland într-o conferinţă de presă, la care au fost prezenţi şi doi dintre colegii lui din distribuţia acestui lungmetraj, Zendaya şi Jacob Batalon.

Şi fanii sunt nerăbdători să asiste la premiera noului film "Spider-Man: No Way Home": peste 3 milioane de bilete au fost vândute cu 24 de ore înainte de lansarea peliculei în Statele Unite, iar în Mexic au existat chiar incidente la casele de bilete, după ce vânzările online au provocat blocarea site-urilor specializate.

Precedentele două filme din această trilogie, "Spider-Man: Homecoming" (2017) şi "Spider-Man: Far From Home" (2019), au generat împreună încasări de peste 2 miliarde de dolari.

La rândul lui, după ce a câştigat în 2018 premiile Oscar pentru cel mai bun regizor şi cel mai bun film cu producţia "The Shape of Water", regizorul Guillermo del Toro revine pe marile ecrane cu un nou lungmetraj, "Nightmare Alley", inspirat din genul "noir" care a fascinat Hollywoodul în anii '40 şi '50.

"Este un gen cinematografic spectaculos din punct de vedere vizual. Este, pe de-o parte, înrudit cu filmele horror ale expresionismului german, însă, pe de altă parte, are nevoie de cadre luxoase şi de o transpunere delicată şi foarte detaliată", a declarat cineastul mexican într-o conferinţă de presă.

Statutul de care se bucură Guillermo Del Toro în industria cinematografică i-a permis celebrului scenarist şi regizor să obţină un lucru aproape imposibil într-un Hollywood dominat de francizele cu supereroi: să obţină un buget "suficient" (dar nu extraordinar) şi o distribuţie cu mai multe vedete (în frunte cu Bradley Cooper şi Cate Blanchett), pentru a filma o poveste foarte specială şi cu o imagine impecabilă.

Acest film este o ecranizare a unei cărţi scrise în 1946 de William Lindsay Greshan, în care protagonistul îşi face ucenicia într-un circ de la periferia unui oraş plin de personaje aflate la marginea societăţii, până când decide să se mute în capitală, unde se înconjoară de un lux orbitor, care ascunde însă un alt tip de brutalitate.

Ambele filme sunt lansate în cinematografele nord-americane la o săptămână după premiera musicalului "West Side Story", regizat de Steven Spielberg, care a avut un debut sub aşteptări şi a obţinut încasări de doar 10 milioane de dolari în primul său weekend de proiecţii pe marile ecrane.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272