REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
16.9° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

FINUL lui Gigi BECALI vrea peste 5 MILIOANE de lei de la ANAF, pentru ferma de la OSTROV

FINUL lui Gigi BECALI vrea peste 5 MILIOANE de lei de la ANAF, pentru ferma de la OSTROV

Replica API 6 iulie 2021 | 00:35 11179

La începutul anilor 2000, societatea Ostrovit, producătoarea de vinuri din județul Constanța, a fost privatizată, aceasta ajungând la familia finului lui George Becali, Horia Culcescu, prin societatea Leader Internațional SA. Culcescu este asociat într-o altă firmă cu Theodora, fiica latifundiarului. În urma privatizării, Ostrovit a fost scutită de o serie de facilități fiscale reprezentând eșalonări la plată a debitelor principale și scutiri de la plata accesoriilor, ANAF impunând societății să achite în final doar suma de 2 milioane de lei. Sumă pe care a și plătit-o, în 2005, însă pe care nu a recunoscut-o. Așa că Ostrovit a mers în instanță, reușind să obțină scutirea de plată a sumei precizate mai sus, aceasta fiind restituită de ANAF în 2016. Acum, societatea finului lui Becali vrea peste 5 milioane de lei, reprezentând dobânzi aferente sumei de 2 milioane de lei.

Societatea Ostrovit a fost privatizată ca urmare a încheierii contractului de vânzare - cumpărare acțiuni nr. 59/30.10.2000 între Ministrul Agriculturii și Alimentației și Asociația Agricolă Familială Agro-Coh Mogoșoaia, în temeiul OUG nr. 198/1999. În urma privatizării, societatea a beneficiat de o serie de facilități fiscale reprezentând eșalonări la plată a debitelor principale și scutiri de la plata accesoriilor, în ceea ce privește sumele datorate la bugetul de stat, bugetele fondurilor speciale. Organele fiscale au acordat, astfel, societății, o scutire de la plata obligațiilor fiscale accesorii, cu multe zerouri, rămânând ca societatea să mai plătească suma de 2.201.753 RON, care a și fost stinsă, în anul 2005. Însă, Ostrovit a mers în instanță, reușind să obțină scutirea de plată a sumei precizate mai sus, aceasta fiind restituită de ANAF în 2016. Dat fiind că Ostrovit a fost privată de folosința sumei de 2.201.753 lei din 2005 și până la restituirea acesteia, societatea a solicitat de la ANAF dobânzi în valoare de 5.440.752 aferente sumei de 2.201.753 lei. Organul fiscal i-a respins cererea, așa că societatea finului lui George Becali a mers în instanță.

Gigi Becali

Culcescu, asociat cu fiica lui Gigi Becali

Ostrovit SA este deținută de Leader Internațional SA, cu 40 %, Asociația Agricolă Familială AGRO COH AF, cu 50 % și Statul Român, cu 7 %.

Leader Internațional SA este deținută de Horia Culcescu și familia lui. Culcescu deține, împreună cu Theodora Becali, și firma Leoser SA.

Theodora Becali, sursa foto gsp.ro

Leader International din Caracal, înfiinţată în 1994, producătoare de conserve din legume şi fructe. Leader exploatează terenuri agricole în Constanţa, Teleorman, Olt şi Bucureşti.

Ostrovit, datorii de aproximativ 160 milioane de lei, în 2020

Anul trecut, Ostrovit SA a avut cifra de afaceri de 43.965.074 lei, un profit de 618. 505 lei și datorii în valoare de158. 594.178 lei.

Compania Ostrovit mai deține o fermă în Lipnița. Construcția fabricii din Lipnița a început în anul 2007, producția fiind demarată un an mai târziu. Fabrica a atras o investiție de 7 milioane euro, iar în mai 2010 avea o capacitate de stocare este de 8 milioane de litri.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Dca are nevoie omul, de ce nu i da?
0
0
asa se fac banii fara prea multa munca, mult tupeu si smechereala !
8
0
Mai are terenuri la schimb.
10
1
Dupa Avicola Iasi, acum Ostrovit? Astia pe unde trec ramane prapadul
23
0
mai bine 5 ani de pirnaie ptr furaciuni!
17
0

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468