Firicel din Las Vegas a dat lovitura
Firicel din Las Vegas a dat lovitura
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestRăzboiul dintre Cuzin Toma, actorul care interpretează personajul Firicel din serialul Las Fierbinți, și Centrul Român pentru Administrarea Dreptului Artiştilor Interpreţi CREDIDAM cunoaște un deznodămând la care actorul nu se aștepta.
În timp ce CREDIDAM încearcă să îl execute silit pe actor, pentru niște sume modice, după patru ani de procese, Firicel a obținut în instanță jumătate de milion de euro, bani pe care CREDIDAM trebuie să îi achite în momentul în care sentința rămâne definitivă.
„Admite cererea. Obligă pârâta (CREDIDAM -n.r.) să plătească reclamantului (Cuzin Toma - n.r.) suma de 2.025.000 lei reprezentând remuneraţie, la care se va calcula dobândă legală. Obligă pârâta să plătească reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 3.500 lei reprezentând onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, urmând ca cererea de apel să fie depusă la Tribunalul Bucureşti”, au decis magistrații. Puși în fața unei asemenea hotărâri, reprezentanții CREDIDAM au formulat apel, săptămâna trecută, iar procesul urmează să se judece la Curtea de Apel București, scrie wobiz.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News