REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.7° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.7° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Fiscul scoate la vânzare câteva zeci de terenuri ale unui individ din Constanţa cu afaceri în Spania

Fiscul scoate la vânzare câteva zeci de terenuri ale unui individ din Constanţa cu afaceri în Spania

Replica API 14 martie 2018 | 00:00 567

Fondator de firme fantomă

Fondator de firme fantomă

foto cu rol ilustrativ

ANAF a scos la vânzare 20 de terenuri din Medgidia, cu o suprafață totală de aproape 9.000 de metri pătrați, cu un preț de pornire al licitației de peste 160.000 lei. Toate imobilele sunt proprietatea unui constănțean care apare cu afaceri și probleme penale în Spania, dar și cu firme fantomă înființate în Constanța.

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați organizează, prin Serviciul Fiscal Medgidia, nu mai puțin de 20 de licitații, pe 27 martie, pentru vânzarea a tot atâtea loturi de teren deținute de debitorul Constantin Claudiu Apolozan, de 47 de ani, din Constanța. Este vorba despre 11 loturi de teren a câte 436 metri pătrați, în valoare de 8.173 lei, fără TVA, fiecare, dar și de încă nouă loturi a câte 435 metri pătrați, evaluate la 8.155 lei bucata. Dacă va reuși să vândă toate cele 20 de terenuri, cu o suprafață totală de 8.711 metri pătrați, ANAF ar obține 163.298 lei. Toate terenurile sunt în intravilanul municipiului Medgidia, în apropiere de DB Constanța- Cernavodă și au fost puse sub sechestru de către Fisc în august 2016.

Firmă în Valu, afaceri în Spania

Constantin Claudiu Apolozan apare în evidențele autorităților din Spania cu mai multe afaceri derulate în peninsulă, cel mai probabil acesta fiind stabilit acolo. Constănțeanul pentru care Fiscul organizează un număr record de 20 de licitații distincte a învârtit însă afaceri și la malul Mării Negre. Constantin Claudiu Apolozan a înființat în 2009 o firmă cu sediul în Valu lui Traian, alături de Cosmin Pascu Apolozan, administrator fiind Luminița Rusu.

Firma având ca domeniu de activitate servicii în tehnologia informației a fost închisă un an mai târziu, fără a declara vreo afacere. Și Cosmin Pascu Apolozan apare cu afaceri în Spania, numele său fiind înregistrat și în câteva procese intentate pe numele său de autoritățile din Alicante.

Firmă fantomă și prejudicii de sute de mii de euro

Revenind la bărbatul căruia ANAF îi vinde 20 de terenuri, Constantin Claudiu Apolozan a înființat în decembrie 2008 și firma Mega Bloc SRL, cu sediul în Satu Nou, comuna Mircea Vodă, în care Daniel Cincu este administrator. Societatea activa inițial în domeniul construcțiilor, pentru ca, în 2014, la închiderea sa, să treacă la comerțul cu amănuntul. În realitate, Mega Bloc SRL este o firmă fantomă folosită încă de la înființare de către o rețea de evazioniști care acționau în Bacău și Constanța, cu prejudicii de sute de mii de euro aduse statului și mai multor parteneri de afaceri.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
asa si ? cine mai cumpara teren in Medgidia ? Mos Gerila ?
8
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367