Flagrant delict! Un traficant vindea droguri cu sume cuprinse între 300 de lei și 3000 de lei. Video
Flagrant delict! Un traficant vindea droguri cu sume cuprinse între 300 de lei și 3000 de lei. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestTraficant de droguri, prins în flagrant delict! Vindea droguri cu sume cuprinse între 300 de lei și 3000 de lei. ”Afacerea” a fost stricată de procurori și de polițiști, care l-au prins în flagrant delict. A fost reținut și propus spre arestare preventiv.
La data de 10 aprilie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința unui bărbat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.
În fapt, în aceeași zi, acesta a fost prins în flagrant delict, în timp ce ar fi comercializat aproximativ 70 de grame de canabis (drog de risc), pentru 3.000 de lei.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în perioada februarie-aprilie 2024, în baza aceleași rezoluții infracționale, bărbatul ar fi deținut și comercializat, în mod repetat, către consumatori din județul Constanța, diferite cantități de canabis, pentru sume între 300 și 3.000 de lei.
drogurile găsite de anchetatori
În urma percheziției domiciliare, au fost descoperite și ridicate aproximativ 150 de grame de canabis, cântare electronice, 40 de plicuri din material plastic destinate ambalării drogurilor, precum și alte mijloace de probă.
Video:
La data de 10 aprilie a.c., procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore. Joi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunerea de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile Constanța. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.3° Constanța 













