Florin Beu, de la Daf Trans, nu vrea să plătească amenda de 60.000 de lei dată de Garda de Mediu
Florin Beu, de la Daf Trans, nu vrea să plătească amenda de 60.000 de lei dată de Garda de Mediu
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎn noiembrie 2021, firma lui Florin Beu, de la Daf Trans 2000. a fost amendată cu 60.000 de lei după ce a pătruns și a circulat cu autovehiculele și utilajele din dotare în perimetrul protejat (zona strict protejată Grindul Chituc) din Rezervația Biosferei Delta Dunării, fără acte de reglementare eliberate de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării. După ce în primă instanță magistrații i-au respins cererea de anulare a amenzii, Florin Beu a depus recurs, care urmează să se judece.
În 2021, Daf Trans 2000 SRL, subcontractor al austriecilor de la Strabag, își transportase utilajele grele prin mijlocul rezervației, până la Periboina, trecând inclusiv prin zona strict protejată din Grindul Chituc. Strabag a câștigat și trebuie să ducă la capăt un contract de 15 milioane de euro pentru reabilitarea stăvilarelor Edighiol și Periboina, parte dintr-un proiect mult mai amplu, în valoare de 800 de milioane de euro, care prevede reducerea eroziunii costiere pe litoralul românesc.
Daf Trans a lărgit drumul deja existent, ca să nu aibă nici o problemă.A fost amendată de Garda de Mediu, cu care se și judecă, pentru anularea amenzii, dosarul ajungând pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța, după ce, pe fond, Daf Trans a pierdut procesul.
Date despre Daf Trans
Despre Florin Beu, de la Daf Trans 2000, nu se știu foarte multe, decât că este născut și crescut în Mangalia și că firma pe care o controlează este sugativă a banilor publici. DAF Trans 2000 SRL este, așa cum mai spus, abonată la contractele din bani publici, inclusiv la cele din PNDL, potrivit unei analize a ONG-ului Expert Forum. Societatea a avut, în anul 2021, cifra de afaceri de 88.922.409 lei, profit de 5.586.979 lei, datorii de 64.977.587 lei.
Magistrații din cadrul Tribunalului Constanța au decis respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată formulată de Daf Trans 2000 în contradictoriu cu Garda Națională de Mediu. Sentința nu este definitivă, urmând a se judeca recursul.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)









