Florin Mitroi le-a cerut șefilor de instituții să demonstreze că sunt capabili ca să continue împreună
Florin Mitroi le-a cerut șefilor de instituții să demonstreze că sunt capabili ca să continue împreună
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn urmă cu câteva zile, Florin Mitroi, noul președinte al Consiliului Județean Constanța, a depus jurământul, în prezența colegilor, dar și a oficialităților de la nivel central, printre aceștia fiind și liderul PNL, Nicolae Ciucă. Imediat, a anunțat componența echipei de conducere cu care va lucra în mandatul său, iar joi, 31 octombrie, a convocat o ședință importantă cu șefii instituțiilor aflate în subordinea CJ. Mitroi a precizat că intenția sa nu este de a crea o atmosferă de teamă în cadrul instituțiilor, ci de a promova o colaborare eficientă și constructivă cu toți membrii echipei sale. Pentru moment, nu va face concedieri. Va da timp angajaților să se adapteze și să-și dovedească abilitățile, însă a avertizat că dacă performanțele nu vor fi la înălțimea așteptărilor, vor fi luate măsuri.
Abia instalat în funcție, Florin Mitroi, noul președinte al Consiliului Județean Constanța, a început treaba în fruntea județului. La scurt timp de la ceremonia de depunere a jurământului, Mitroi a organizat întâlniri esențiale cu angajații CJ, anunțând miercuri, 30 octombrie a.c., echipa de conducere cu care va colabora,. Joi, 31 octombrie, a convocat deja o ședință cu șefii instituțiilor subordonate Consiliului Județean. Președintele CJ a declarat, pentru Replica, că nu dorește să semene teamă printre funcționari ori șefii deconcentratelor, își dorește ca lucrurile să funcționeze normal, să dispară din instituții rubedeniile angajate pe pile, etc.
„Nu vreau să-și angajeze rude, prieteni!“
„Le-am spus cine sunt, ce vreau și de ce mă aflu acolo. Vreau să colaborăm frumos, să mă privească ca pe prietenul lor. Toți vor fi analizați. Vreau să demonstreze că își fac treaba, că sunt aici pentru a conduce o instituție și iau decizii pentru cetățeni, pentru oameni. Le-am spus că nu vreau să-și angajeze rude, prieteni. Vreau profesioniști, oameni competenți, care să-mi demonstreze că fac schimbări în bine. Nu vreau să pierdem proiecte, investiții, să ne jucăm cu banul public.“
Șefii de instituții vor fi supuși unei analize
Acesta a mai anunțat că va solicita un raport detaliat de management din partea echipelor implicate în administrație. Mitroi subliniază că măsura este una obligatorie și urmărește să ofere o imagine clară asupra activităților desfășurate. „Le voi cere un raport de management. Este obligatoriu. Corpul de Control al președintelui nu vreau să fie o temere pentru ei. Atunci când îl voi trimite vreau să vină cu o oglindă a activității lor. Vreau de acum înainte să zâmbim, să dormim bine, și ei, și eu“. În continuare a spus că va da șansa tuturor să-și dovedească abilitățile, însă abia atunci când acest lucru nu se va întâmpla, va recurge la concedieri. „Voi da șanse tuturor. Eu nu voi sta în birou, voi fi printre ei. Îmi doresc din tot sufletul meu să fac treabă. Le-am spus să se ridice cel care a fost forțat să fie la șefia instituției. Nu s-a ridicat nimeni. Fiind acolo, înseamnă că a vrut. Trebuie să demonstreze că este capabil să facă treabă.“
Florin Mitroi a declarat că, dincolo de apartenențele politice, prioritatea sa este bunăstarea județului și îmbunătățirea vieții cetățenilor. Cu o atitudine deschisă și dornic să identifice soluții pentru problemele comunității, Mitroi a subliniat că scopul său nu este de a obține faimă sau avantaje materiale. „Indiferent de culoarea politică, județul este județ. Dacă tot am ajuns aici, vreau să demonstrez oamenilor că se poate face treabă. Sunt deschis să le ascult problemele, să găsim soluții. Nu vreau să stăm nepăsători, nu pot să dorm. Nu am nevoie îmi fac imagine. Nu am venit pentru salariu, nici pentru notorietate“, a adăugat acesta.
Florin Mitroi a luat la purificat instituțiile subordonate
Președintele Consiliului Județean Constanța a explicat că a solicitat informații detaliate despre salariile și cheltuielile asociate firmelor de pază și despre bugetele tuturor instituțiilor subordonate Consiliului Județean Constanța. „Le-am cerut să îmi spună salariile, cheltuielile la firmele de pază. Iau tot. Tot ce înseamnă subordonatele Consiliului Județean. Miercuri am vorbit cu salariații. Joi am vorbit cu directorii deconcentratelor (...). Eu nu am venit să bag teroare. Vreau liniște. Vreau să înțeleagă că sunt om bun, un om de echipă.“
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News