REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Vin., 25 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7593
11° Constanța Vineri, 25 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7593
 

Focar de tuberculoză la Colegiul Militar de Marină A.I. Cuza din Constanța

Focar de tuberculoză la Colegiul Militar de Marină A.I. Cuza din Constanța

Robert NENCIU 26 februarie 2025 | 11:52 2375

În cadrul Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, au fost confirmate cinci cazuri pozitive de tuberculoză pulmonară în rândul elevilor. Cei cinci elevi confirmați cu tuberculoză au fost luați în evidența dispensarelor TBC din Iași și Constanța. Primul caz a fost depistat în luna ianuarie, iar imediat au fost luate toate măsurile necesare pentru tratarea elevului și limitarea răspândirii infecției în rândul instituției. Elevul confirmat a fost internat la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iași, unde se află în prezent.

Focar de tuberculoza la Colegiul Militar de Marina A.I. Cuza din Constanta

În urma unei anchete epidemiologice efectuată la nivelul colegiului de către Policlinica TBC Constanța, au fost confirmate încă patru cazuri de tuberculoză. Acești elevi au fost internați la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Palazu Mare și București.

Din momentul depistării primului caz de TBC, conducerea colegiului a efectuat o serie de dezinfecții ale tuturor spațiilor de dormit, claselor și locului de servire a mesei, indiferent dacă acestea au fost sau nu folosite de elevii depistați pozitiv.

Luni, 24 februarie, o echipă de la DSP Constanța a fost prezentă la sediul colegiului și a efectuat dezinfecție la toate sălile de clasă, la sala de mese, grupurile sanitare și spațiile comune adiacente, bibliotecă și la centrul de documentare și informare.

Marți, 25 februarie, reprezentanții DSP au revenit pentru a dezinfecta și toate spațiile de odihnă și spațiile adiacente din interiorul pavilioanelor destinate cazării. Tot în cursul acestei vacanțe se va efectua și dezinfecția tuturor celorlalte spații în care își desfășoară activitatea întregul personal al colegiului.

Toate măsurile sanitare au fost luate sub coordonarea Direcției Medicale a Ministerului Apărării Naționale (MApN) și a structurii epidemiologice din cadrul Spitalului Militar Constanța.

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” monitorizează constant starea de sănătate a elevilor internați în spitalele de specialitate și continuă colaborarea cu autoritățile sanitare pentru a asigura un mediu sigur pentru întregul personal al colegiului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
TBC este o boală infecțioasă, în general cunoscută ca "boala mizeriei" , dar asta nu înseamnă că nu pot fi cazuri bazate pe o imunitate scăzută dată de mai mulți factori. Nu înseamnă că în școala aia este "mizerie", ba dimpotrivă, poate dacă nu ajungea în școala aia, murea acasă nediagnosticat și netratat. Așa că, hai! Lăsați speculațiile.
7
1
Ai frig și mâncare de k*t acolo, ce bine le face la copii
2
3
la perchezitii n au gasit si masini automate de scris?
6
1
mizeriei si saraciei la care noi suntem pe primul loc in ue de decenii
17
4