REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
11.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Forest Whitaker va fi recompensat cu trofeul onorific Palme d'Or la Festivalul de la Cannes

Forest Whitaker va fi recompensat cu trofeul onorific Palme d'Or la Festivalul de la Cannes

Replica API 9 mai 2022 | 00:00 513

Actorul, producătorul şi regizorul american Forest Whitaker va fi recompensat cu trofeul Palme d'Or de Onoare la cea de-a 75-a ediţie a Festivalului de la Cannes, care a anunţat joi că vrea să onoreze astfel cariera "strălucită" a artistului, precum şi discretul său angajament umanitar, relatează EFE.

Forest Whitaker

Sursa foto: Festival de Cannes / Twitter

Actorul, în vârstă de 60 de ani, îi urmează astfel lui Jodie Foster recompensată anul trecut cu acest premiu şi se înscrie pe lista celebrităţilor din industria cinematografică distinse cu acest trofeu pentru întreaga lor carieră, precum Bernardo Bertolucci sau Alain Delon, citează Agerpres.

Forest Whitaker a debutat la Cannes în 1988 în filmul "Bird", de Clint Eastwood, pentru care a câştigat premiul pentru cea mai bună interpretare masculină.

"Să merg la Cannes pentru prima dată în urmă cu 34 de ani mi-a schimbat viaţa. (...) Este mereu un privilegiu să revin la acest frumos festival pentru a-mi expune munca, şi dar pentru a mă inspira de la cei mai mari artişti ai lumii", a declarat actorul într-un comunicat.

Whitaker a fost prezent în competiţia de la Cannes ca protagonist al filmelor "A range in Harlem" (1991), "Body Snatchers" (1993) şi "Ghost dog: the way of the samurai" (1999), dar şi în afara competiţiei cu "Zulu" în 2013 şi "Platoon" în 2006 la secţiunea Cannes Classics.

În 1988, cu filmul "Bird", lumea a descoperit un actor de "o forţă extraordinară", potrivit organizatorilor. Delegatul general al festivalului, Thierry Frémaux, a lăudat totodată angajamentul lui Whitaker faţă de cauzele umanitare, subliniind că "puţini artişti au ajuns la un asemenea echilibru".

A fost menţionat în acest sens ONG-ul său, Whitaker Peace &Development Initiative (WPDI), care activează în Uganda, Sudanul de Sud, Mexic, Camerun, inclusiv în Los Angeles, sau activitatea sa ca trimis special al UNESCO pentru pace şi reconciliere.

Ca regizor, el a realizat filmele "Strapped" (1993), "Waiting to exhale" (1995), "Hope floats" (1998) şi "First Daughter" (2004).

Cu prilejul decernării Palme d'Or de Onoare la inaugurarea festivalului, care se va desfăşura în perioada 17 - 28 mai, va fi proiectat în secţiunea Sessions Speciales filmul "For the sake of peace", în regia lui Christophe Castagne şi Thomas Sametin, şi produs de Whitaker.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272