Forţele de ordine elene au folosit gaze lacrimogene pentru dispersarea migranţilor ilegali la frontiera cu Turcia
Forţele de ordine elene au folosit gaze lacrimogene pentru dispersarea migranţilor ilegali la frontiera cu Turcia
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPoliţia greacă a folosit miercuri dimineaţă gazele lacrimogene pentru a dispersa sute de migranţi care încercau să treacă frontiera dinspre Turcia spre Grecia, transmit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
Incidentele au avut loc la punctul de trecere a frontierei greco-turce de la Kastanies, unde începând de vineri au loc ciocniri între migranţi şi forţele de ordine elene, deşi tensiunile s-au redus începând de marţi, când unii migranţi au părăsit zona din imediata apropiere a graniţei.
Peste 10.000 de migranţi încearcă să intre în Grecia începând de joia trecută, când Ankara a anunţat că nu se mai consideră constrânsă de acordul încheiat cu Uniunea Europeană în 2016 în virtutea căruia Turcia trebuia să oprească fluxurile de migranţi ilegali, în schimbul a miliarde de euro din partea UE.
Atena, susţinută de UE, pe de o parte, şi Turcia, pe de altă parte, s-au acuzat reciproc de tratament inadecvat faţă de migranţi. Grecia şi-a consolidat măsurile de securitate de-a lungul frontierei cu Turcia, suplimentând efectivele şi efectuând constant patrulări în zonă.
În urma violenţelor de la frontiera turcă, Grecia a suspendat deja, pentru o lună, dreptul refugiaţilor de a cere azil şi a anunţat manevre militare cu muniţie de război în zona insulei Lesbos, pentru a descuraja venirea migranţilor.
Numeroase ONG-uri au criticat Grecia pentru că a recurs la gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc împotriva migranţilor care au încercat să-i treacă frontiera terestră.
În urma incidentelor din ultimele zile au fost arestaţi 183 de migranţi, un număr neprecizat dintre aceştia fiind deja condamnaţi de justiţia greacă la patru ani de închisoare şi 10.000 de euro amendă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
16.4° Constanța 

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)






.jpeg_t.jpeg)