REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Joi, 9 Mai 2024
Anul XX Nr. 6724
12.3° Constanța Joi, 9 Mai 2024 Anul XX Nr. 6724
 

Forțele Navale Române își repară în regim de urgență un puitor de mine la Damen Mangalia

Forțele Navale Române își repară în regim de urgență un puitor de mine la Damen Mangalia

Andreea POPA 10 ianuarie 2024 | 00:00 8018

România își repară în regim de urgență puitorul de mine „Vam. Constantin Bălescu” la Șantierul Damen Mangalia, în urma unei negocieri în care olandezii au cerut și au obținut mai mulți bani decât prevăzuse inițial MApN că ar costa întreaga operațiune. Contractul vine într-o perioadă cât se poate de tulbure pentru Damen Mangalia, care a rupt înțelegerea cu statul român privind șantierul și a raportat pentru 2022 cele mai proaste cifre de când a preluat această afacere, în 2018.

Fortele Navale Romane isi repara in regim de urgenta un puitor de mine la Damen MangaliaȘantierul Damen Mangalia

Ministerul Apărării Naționale a atribuit pe 28 noiembrie 2023, prin Unitatea Militară 02022 Constanța, un contract pentru „Servicii de reparații și andocare la nava tip PMn 274”. Înțelegerea a fost semnată fără licitație, în urma unei negocieri directe, prin invocarea unei situații de extremă urgență.

Contractul este valabil 140 de zile, iar lucrările de reparații vor fi efectuate de Damen Shipyards Mangalia, care va încasa pentru serviciile sale 9.163.057 lei, fără TVA. Olandezii au negociat dur cu Armata Română, de la care au reușit să obțină mult mai mulți bani decât estimaseră Forțele Navale că era nevoie pentru repararea puitorului de mine. Astfel, valoarea estimată inițial a contractului era de 8.428.649,89 lei.

Fortele Navale Romane isi repara in regim de urgenta un puitor de mine la Damen MangaliaPuitorul de mine „Vam. Constantin Bălescu”

Puitorul de mine „Vam. Constantin Bălescu” este o navă vitală în aceste momente pentru România, în condițiile în care războiul dus de Rusia în Ucraina ne afectează direct, prin minele marine care ajung cu regularitate până pe plajele din Constanța.  

Damen se află în „divorț” de România

Cele 2 milioane de euro de la Forțele Navale Române pentru Damen Shipyards Mangalia nu înseamnă mult pentru un șantier naval, dar orice ban este binevenit acum pentru olandezi. 

Fortele Navale Romane isi repara in regim de urgenta un puitor de mine la Damen MangaliaPuitorul de mine „Vam. Constantin Bălescu”

Damen se află oficial în „divorț” de statul român, după ce a denunțat în august 2023 acordul de asociere încheiat în 2018 pentru șantierul naval din Mangalia, acuzând partea română, deținătoarea a 51% din acțiuni, că încalcă prevederile contractului. Mai mult, olandezii care au 49% din compania mixtă și managementul total al șantierului cer și daune de 500 de milioane de euro României. 

Damen Shipyards Mangalia a încheiat anul 2022 cu afaceri de 311,2 milioane lei, triplu față de anul anterior, dar și cu cele mai mari pierderi de când s-a înființat această societate, respectiv 83,8 milioane lei, potrivit informațiilor prezentate în premieră de Replica.
 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mwuistii de olandezi sa se duca draqului cu tot cu firma lor de rahat !Cea mai infecta natie !
11
1
Exista un santier naval militar in Mangalia. Cu multa inteligenta,statul nostru Romanesc a binevoit sa-l faca praf. Pai de ce sa nu ia strainii bani ca ne reparam vai mama lor ,navele flotei militare,ignorate de toti guvernantii neamului? Foarte bine fac olandezii. Iaca asa se fac afacerile,slugoilor ! Cand ne vom destepta conform versurilor Imnului National,poate vom avea si noi dreptul de decizie cu adevarat bine gandita,in propria tara, in folosul Romaniei. Pana atunci,pa!
14
2
dar cand repara hapsanul de Bosanceanu navele militare la SNC taceti malc! De ala trebuie sa vorbiti, mai ales ca am auzit ca mai nou e sponsor USR. Al dreq, da cele mai proaste salarii din industrie
10
1
Dati-le ba sa faca corvetele la mangalia sa avem si noi cu cine sa ne jucam la marea neagra.
5
7
La santierul naval Midia nu repara .mapn nave? Dumitrache si cu Stroe ex stiți voi ce...
5
2
fuck the olandezi
13
1

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212