REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.9° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
9.9° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Fost director la Navrom, condamnat la 3 ani de închisoare

Fost director la Navrom, condamnat la 3 ani de închisoare

Replica API 5 mai 2022 | 22:12 3081

Mihai Octavian Gabur (fost director în cadrul companiei Navrom) a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Sentința a fost dată pe 28 aprilie 2022, de Tribunalul Constanța, și nu este definitivă. Procesul reprezintă o rejudecare, după ce, în decembrie 2019, instanța de fond, adică Tribunalul Constanța, l-a condamnat la 3 ani cu suspendare. Decizia nu a fost definitivă și s-a înregistrat apelul, magistrații Curții de Apel hotărând, pe 27 aprilie 2020, că dosarul trebuie să se rejudece, inculpatul primind aceeași sentință.

În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reținut că, în cursul anului 2011, inculpatul Mihai Octavian Gabur (fost director în cadrul companiei Navrom), în calitate de manager al unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile, a depus la Ministerul fondurilor europene - autoritate contractantă - documente cu caracter inexact (două cereri de rambursare), prin care a solicitat plata cheltuielilor aferente achiziţiilor de materiale necesare desfăşurării cursurilor din proiect, în condiţiile în care o parte din acestea, nu au fost folosite în acest scop. Totodată, inculpatul a anexat la cererile respective mai multe documente cu conţinut nereal (condică formatori, rapoarte lunare justificative privind consumul de materiale, etc.). Aceste demersuri au avut ca urmare obţinerea pe nedrept de către societatea administrată de inculpatul Gabur Mihai Octavian, din bugetul Uniunii Europene, a sumei de 685.479 lei. În cauză, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatului Gabur Mihai Octavian. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză. Precizăm și faptul că, în 2012, Gabur apărea printre deținătorii Tigitrans SA, care s-a constituit parte civilă în proces.

De ce s-a rejudecat dosarul?

Așa cum este precizat mai sus, Tribunalul Constanța s-a pronunțat în decembrie 2019, Mihai Octavian Gabur fiind condamnat la 3 ani cu suspendare. Pe 28.01.2020, dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel, iar magistrații au decis, pe 27.04.2020 rejudecarea: ”Admite apelurile declarate de apelanţii inculpat Gabur Mihai Octavian şi parte civilă Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinţei penale nr. 508/10.12.2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 4561/118/2017, desfiinţează în integralitate sentinţa apelată şi trimite cauza primei instanţe în vederea rejudecării acesteia”, potrivit minutei judecătorești. Acum, potrivit sentinței din 28 aprilie 2022, Mihai Octavian Gabur a fost din nou condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, nici de această dată sentința nefiind definitivă.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pqna in 2022.... s a prescris de mult
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212