REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
19.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Fost șef de Poliție, reacție în cazul reglării de conturi de la Medgidia: Praf și pulbere!

Fost șef de Poliție, reacție în cazul reglării de conturi de la Medgidia: Praf și pulbere!

Replica API 9 august 2022 | 00:00 5602

Un eveniment ce a șocat comunitatea a avut loc la Medgidia, fiind vorba de mai mulți membri ai unei familii care au fost stropiți cu benzină, după care li s-a dat foc. În acest caz, George Caraivan, fost șef al Secției 9 Rurală Topraisar, acum pensionar, a reacționat, spunând că, înainte Poliția știa tot și nu se întâmpla așa ceva.

George Caraivan

Totul s-a petrecut în noaptea de 4 spre 5 august a.c., în jurul orei 2.00. La domiciliul unei femei de 44 de ani din Medgidia s-ar fi deplasat mai multe persoane, care ar fi pătruns în curte și în locuință, unde ar fi început să o lovească pe aceasta și pe membrii familiei sale. Mai mult, după agresiunile fizice, persoanele în cauză le-ar fi stropit cu benzină pe victime, ulterior dându-le foc, după care autorii ar fi părăsit locația. 4 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind vorba despre o minoră, de 10 ani, care prezenta arsuri de gradul 1 și 2, o femeie, de 44 de ani, care prezenta arsuri de gradul 2 și 3, și 2 bărbați, de 41, respectiv 42 de ani, care prezentau leziuni traumatice și arsuri. În cazul bărbatului de 42 de ani, medicul legist a concluzionat faptul că leziunile produse i-au pus viața în pericol.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor calificat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. În urma investigațiilor, au fost identificați 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 37 și 57 de ani, bănuiți de comiterea faptelor. Cei 3 bărbați se numesc Rustem Raim, Rustem Beinur și Rustem Belgin și au fost arestați preventiv.

În acest caz, George Caraivan, care a ieșit la pensie din IPJ Constanța prin 2016, el ocupând atunci funcția de șef al Secției 9 Rurală Topraisar, a reacționat.

”Înainte, Politia știa tot și nu se întâmpla așa ceva! Acum praf și pulbere!”, a spus Caraivan.

O altă persoană i-a răspuns: ”Cine să știe meserie, cei cu 3 luni de școală sau angajați pe pile din sursă externă, nepoții lui Bode?”.

Caraivan l-a aprobat: ”Corect”

L.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Asta vorbeste?! CEL MAI MARE SPAGAR SI MAFIOT!!!
0
0
Noi la tura de noapte si in weekend dormim acasa,ardem motorina la cumparaturi,plimbam copii,functionam in regim de taxi pe salarii luate degeaba!Manu stie!!
1
0
Ce sef in politie ,loctenent la 60 de ani si fost acordionist in Satul de Vacanta ,o c****a sindicalist acum da sfaturi cel mai puturos militian .L-ati dat la ziar sa-l faceti de ras Haa,Haa,Haaaa
0
0
cunosc meserie , d-aia am cucerit-o pe frumoasa mea sotie cu cap de mort , Ionela sperietoarea primariei cernavoda !
1
0
Ce sa stie un meltean cu 3 luni scoala iar cei cu scoli de 2 si 3 ani erau persiflati de astia neica nimeni si nici nu vroiau sa invete de la cei scoliti dar pe viitor au ajuns ditai comisari sefi fara nimic in creer dar pilosi nevoie mare.. Bote un aventurier care nu stie ce se intimpla in sistem.
0
0
Cei de astazi sunt cu 3 luni de scoala, dar Caraivan cata are. Tot asa a fost si el incadrat.
0
1
Se vede ca nu l-ai cunoscut pe lautar!
1
0
Dupa reactii se pare ca are dreptate..
0
0
S-a gasit cine sa vorbeasca, nulitatea de Caraivan! Stia el tot cand era politist! Habar nu aveai de nimic creier neted ce esti! Noroc cu pilele tale si cu sindicatul ala la care erai marioneta! Apropo, ai invatat sa scrii corect din punct de vedere gramatical?
2
0
Bre , ne-a George , vezi-ti bre de pensia aia nesimtita, ai uitat cand m-ai oprit in sat si mi-ai luat sacul de cartofi de pe bicicleta ? Stiati tot ca erati foamea in glanda si luati de la toti, te-ai gasit tu acum sa te caci pe tine. Rusine , stateai la baute la carciuma din sat , chipurile in interes de serviciu si acum faci pe filosoful.
1
0
politia oras Cernavoda am ajuns meletian fara examen fara scoalsa in politia romana fiindca unchisorul meu Nezir Gelaledin ajuns mare ghenaral la apelul de seara al bocancilor.Am uitat sa va reamintesc si fratiorul meu Taner cu nevasta romanca a ajuns mare stab la jandarmerie in aceiasi situatie ca a mea.Trai neneaca traiasca melitia romana,nema turca!.
1
0
... pitziponcii astia noi , facuti politisti la trei luni de curs , fosti frizeri , ospatari sau taximetristi ? Vai de capul lor de pensati !
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218