REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Fosta angajată a primăriei care dădea ţepe, dată în judecată în 10 dosare

Fosta angajată a primăriei care dădea ţepe, dată în judecată în 10 dosare

Replica API 6 octombrie 2011 | 00:00 325

I-au plăcut banii nemunciţi

I-au plăcut banii nemunciţi

Într-un material publicat anterior în paginile "Replica" făceam cunoscută activitatea înfracţională a unei foste angajate a Primăriei Constanţa, care a activat în cadrul Serviciului de Asistenţă Socială. Se pare că, potrivit unor persoane care au avut încredere în ea, în particular, femeia se ocupa cu trasul ţepelor pe unde putea. Mai exact, Stela Răduş, căci despre ea este vorba, percepea diverse sume de bani celor care apelau la ajutorul ei, promiţându-le că îi va ajuta în diverse probleme, însă de fiecare dată "uita" să îşi îndeplinească obligaţiile, dar nici banii nu îi restituia. Ea este acuzată, printre altele, de înşelăciune, întrucât le-a luat banii unor oameni contra unor servicii, fără a-şi îndeplini obligaţiile, însă se poate vorbi şi despre un trafic de influenţă, dat fiind faptul că, după cum singură se motiva în faţa oamenilor, banii urmau să ajungă la diverse persoane cu funcţii mari, pe lângă care urma să intervină. La un moment dat, persoanele înşelate au acţionat-o în instanţă pe Răduş, astfel încât, în acest moment, pe rolul Judecătoriei Constanţa sunt înregistrate 10 dosare civile, având ca obiect de activitate încuviinţări de executare silită, sechestru asigurator, pretenţii, evacuare etc., toate îndreptate împotriva fostului funcţionar public. Mai mult decât atât, în baza unui titlu executoriu ce are la bază o sentinţă civilă, două antecontracte de vânzare-cumpărare şi un proces-verbal de stabilire cheltuieli de executare silită, la avizierul Judecătoriei a fost publicat un proces-verbal de constatare a legalităţii şi temeiniciei cererilor de executare silită a creditorului, reprezentat de Stela Răduş, Andrei Iup şi Arman Iup, posibil complici ai femeii, necesar emiterii unui act de adjudecare. Surse neoficiale susţin că, pe vremea când era angajată a primăriei, ţepara a pretins şi primit diverse sume de bani de la bătrâni nevoiaşi, pentru a-i ajuta în diverse probleme, după care îi lăsa de izbelişte. Mai mult, ar fi facilitat vânzarea unui apartament de două ori.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Claudia stai parcata caci ori nu stii despre ce este vorba si te bagi in seama total aiurea ori esti ruda sau partasa la escrocheriile acestei jigodii de nevertebrata caci om n-ai cum sa o numesti . Nu te mai da avocata diavolului !!!
0
0
cine a scris acest articol ori este prost ori nu a cercetat unde,cine trebuia! Dumnezeu are grija de toti cei care au comentat asa cum stie El, amin.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272